Ziua Jandarmeriei Române, care se sărbătoreşte an de an în data de 3 aprilie, a fost marcată într-un mod inedit la Suceava, prin plantarea a 3.000 de puieţi de molid şi de brad.
Acţiunea de regenerare a pădurilor a avut loc pe raza Ocolului Silvic Mălini, cei 50 de elevi şi instructorii Şcolii de subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni lucrând cot la cot cu 20 de silvicultori pentru a sădi o tânără pădure, care să fie martoră în timp a marcării evenimentului, dar şi să fie de folos generaţiilor următoare.
Jandarmii suceveni au fost întâmpinaţi de şeful Ocolului Silvic Mălini, Ştefan Dan Petru, cu un mesaj de felicitare de Ziua Jandarmeriei, dimineaţă la ora 09.00, de la sediul silvicultorilor fiind dată plecarea în teren.
Plantarea celor 3.000 de puieţi de molid şi de brad s-a efectuat pe o suprafaţă situată pe teritoriul administrativ al comunei Slatina – sat Găineşti, acţiunea fiind efectuată în timp record datorită bunei organizări şi a hărniciei participanţilor, care au muncit cu spor, ba chiar şi cu zâmbetul pe buze.
La finalul acţiunii de regenerare a pădurilor, participanţii au fost primiţi de stareţa Mănăstirii Slatina, unde se află îngropat Alexandru Lăpuşneanu.
Invitaţii au avut parte de un tur al mănăstirii, au intonat în cor Imnul României şi au spus o rugăciune, încheind astfel manifestarea dedicată Zilei Jandarmeriei Române.
În data de 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a Jandarmeriei: "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi".
Jandarmeria a cunoscut un amplu proces de modernizare în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Potrivit legii, ''Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism''.