Ziua Instituţiei Prefectului a fost marcată, ieri, în premieră, în cadrul unei şedinţe festive a Colegiului Prefectural Suceava. Evenimentul a avut loc în sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ din Suceava, şedinţa Colegiului fiind condusă de prefectul judeţului, Mirela Adomnicăi.
La eveniment au fost invitaţi să participe toţi prefecţii şi subprefecţii care s-au aflat la conducerea Prefecturii Suceava, actuali şi foşti angajaţi ai instituţiei, precum şi rectorul Facultăţii de Drept şi Știinţe Administrative din Suceava, Camelia Ignătescu, şi şefi de instituţii din judeţ. La invitaţia Mirelei Adomnicăi de a participa la prima „Zi a Instituţiei Prefectului” au răspuns foştii prefecţi Ioan Băncescu, Ioan Cuşnir, Ovidiu Doroftei şi Florin Sinescu, precum şi foştii subprefecţi Constantin Conţu, Mihai Grozavu, Dumitru Paşniciuc, Florin Boeru, Ionuţ Creţuleac şi Angela Zarojanu.
Ceremonia a început cu intonarea Imnului Naţional al României de către corul Școlii de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni, după care prefectul în funcţie, Mirela Adomnicăi, a făcut o scurtă prezentare a istoriei instituţiei Prefecturii. Mirela Adomnicăi a ţinut să le mulţumească tuturor prefecţilor şi subprefecţilor care au condus această instituţie, dar şi foştilor şi actualilor angajaţi ai instituţiei pentru întreaga activitate desfăşurată. Dintre foştii prefecţi a luat cuvântul Ioan Băncescu, care a deţinut funcţia în perioada 1993 – 1996. Acesta a amintit câteva din aspectele care au caracterizat activitatea Prefecturii în perioada când a condus această instituţie, atunci când „legislaţia era foarte firavă” şi încă nu erau definite foarte bine toate rolurile Prefecturii. Băncescu a spus că în acea perioadă „am făcut operă de pionierat”, adăugând că „atunci lucrurile erau cu totul diferite. Acum prefectul este înalt funcţionar public, iar activitatea Prefecturii este despărţită de activitatea politică”.
Mirela Adomnicăi vrea ca atribuţiile Prefecturii să fie întărite
Ioan Băncescu a remarcat faptul că în prezent Prefectura este mai liniştită şi nu mai este la fel de vizibilă „cum era pe vremea mea”, pentru că „i-a luat faţa Consiliul Judeţean”. ”Consiliul Judeţean este un fel de Alfa şi Omega acum”, a spus Băncescu. Cu toate acestea, el a subliniat faptul că Prefectura rămâne „marea doamnă” şi „prinţesa” administraţiei publice locale.
După discursul acestuia, prefectul Mirela Adomnicăi a spus că de fapt Prefectura este „o regină” a administraţiei, şi a remarcat faptul că în spatele liniştii despre care vorbea Ioan Băncescu se află un efort consistent din partea angajaţilor pentru ca instituţia să funcţioneze la cele mai înalte standarde. Adomnicăi a adăugat că din punctul său de vedere Prefectura „ar trebui întărită”. Ea şi-a exprimat speranţa că în viitor toate pârghiile Prefecturii vor fi întărire, pentru că „şi astăzi vin la noi oameni cu probleme care nu ţin de atribuţiile noastre”.
La finalul ceremoniei de ieri, prefectul Mirela Adomnicăi a înmânat diplome aniversare atât prefecţilor şi subprefecţilor, cât şi foştilor angajaţi aflaţi la pensie.
De precizat că primul prefect al judeţului Suceava de după anul 1990, după reînfiinţarea instituţiei, a fost Daniel Catargiu, care a decedat. Ceilalţi prefecţi ai judeţului au fost Ioan Băncescu, Vasile Ilie, Ioan Cuşnir, Orest Onofrei, Alexandru Băişanu, Ovidiu Doroftei, Sorin Popescu, Florin Sinescu şi Constantin Harasim, în prezent funcţia fiind ocupată de Mirela Adomnicăi.