Poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit, la finele săptămânii trecute, un depozit ilegal de ţigări de contrabandă, în zona de munte a judeţului.
Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbăta trecută, în jurul orei 08.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus a observat, pe raza localităţii Straja, mai multe colete cu ţigări într-o anexă ce aparţine unei gospodării. În aceste condiţii, cu acordul proprietarului, poliţiştii de frontieră au ridicat ţigările şi le-au transportat la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii acestora au fost înregistrate 14.770 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Comisarul-şef Poroch-Seriţan a precizat că întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 172.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.