O fată de 16 ani, din comuna Şcheia, a fost reţinută pentru 24 de ore în spatele gratiilor şi este acum cercetată sub control judiciar, după ce în urmă cu trei săptămâni, împreună cu alţi doi adolescenţi din comună, a încercat să tâlhărească o femeie ce se deplasa pe o stradă din Şcheia. Poliţiştii au reuşit să-i identifice între timp pe cei trei suspecţi, între care s-a dovedit că fata de 16 ani are cea mai importantă participaţie la săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată.
Tentativa de tâlhărie s-a petrecut în cursul zilei de 8 martie, pe strada Humorului din comuna Şcheia. Victima, o femeie din comuna Moara, le-a povestit poliţiştilor că în timp ce se deplasa pe stradă trei persoane tinere au lovit-o şi au încercat să-i sustragă geanta, femeia reuşind în cele din urmă să scape de acestea. În urma plângerii depuse la poliţie, au fost demarate cercetări pentru identificarea celor trei suspecţi, poliţiştii ajungând la concluzia că femeia a fost atacată de trei adolescenţi de etnie romă din localitate, un băiat de 13 ani şi două tinere de 15 şi 16 ani.
Declaraţiile femeii, coroborate cu cele ale celor trei suspecţi, au dus la concluzia că principala răspunzătoare de cele petrecute este fata de 16 ani, provenită dintr-o familie de romi care a mai avut probleme cu poliţia, probele adunate ducând la emiterea pe numele acesteia, în cursul zilei de miercuri, a unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a preluat cazul, a dispus punerea în mişcare a unei acţiuni penale faţă de fetele de 15 şi 16 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „tâlhărie calificată” şi a solicitat Judecătoriei Suceava arestarea preventivă a inculpatei în vârstă de 16 ani.
În aceeaşi zi, în urma unei încheieri pronunţate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava, a fost dispusă luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, faţă de fata de 16 ani din comuna Şcheia, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „tâlhărie calificată”.