O alunecare de teren masivă, pe o suprafaţă estimată de 6 ha, se înregistrează în comuna Frumosu, pe un teren acoperit în mare parte cu vegetaţie forestieră. Primarul comunei Frumosu, Constantin Buga, a transmis că este vorba de fond forestier privat şi păşuni împădurite. Alunecarea de teren este una mai veche, de câţiva ani, însă s-a reactivat abrupt acum, odată cu topirea zăpezii şi din cauza solului mlăştinos, cu acumulări de izvoare.
„În urma convocării Comitetului local de urgenţă, ne-am deplasat în teren şi am înştiinţat instituţiile abilitate să verifice şi să monitorizeze cele semnalate”, a transmis primarul. Acesta susţine că în zonă nu s-au făcut tăieri ilegale.
Zona afectată de alunecările de teren face parte dintr-un fond forestier privat, aflat în administrarea Ocolului Silvic Vama. Specialiştii silvici spun că zona afectată era în curs de regenerare, iar valul de pământ desprins prezenta crevase mai vechi, dar şi numeroase izvoare, infiltrarea apei din zăpezile topite şi ploi generând alunecări de teren necontrolate.
Şeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a precizat că în acea zonă nu erau tăieri de arbori şi că în prezent se face o evaluare a suprafeţei afectate de alunecările de teren, precum şi a masei lemnoase.