Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 28 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 73 (7074)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Departe de a fi un oraş liniştit

Creştere alarmantă a coeficientului de infracţionalitate în municipiul Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Datele oficiale ale evaluatorilor de risc cu privire la coeficienţii de criminalitate specifică pe localităţi arată o creştere foarte mare a coeficientului de infracţionalitate în municipiul Suceava. Analiza face referire la furturile din societăţi comerciale şi tâlhării, adică exact genul de fapte comise cu frecvenţă foarte ridicată în municipiul Suceava.

Cea mai nouă analiză publicată este pentru anul 2018 şi arată că în municipiul Suceava s-a înregistrat un coeficient de criminalitate de 11.400 (cifra rezultă dintr-un calcul complex, privind numărul de infracţiuni comise pe categorii, în raport cu populaţia), faţă de un coeficient de doar 3.568, în anul 2017, din municipiul Suceava. Fără a ne încurca prea mult în cifre şi coeficienţi, cert este că aceste date oficiale, care sunt publicate şi pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, arată o triplare a acestui coeficient în municipiul Suceava. În anul 2018 s-a înregistrat o creştere alarmantă a numărului de infracţiuni, comparativ cu tot intervalul anilor 2013-2017, în care s-au mai realizat astfel de analize de risc. 

 

Unul dintre cele mai mari coeficiente de infracţionalitate din ţară 

Această creştere face din Suceava unul dintre municipiile cu cel mai mare coeficient de infracţionalitate (n.r. criminalitate în termeni juridici) din ţară. Problema a fost semnalată şi în cea mai recentă întâlnire a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Suceava de la Putna. S-a solicitat conducerii poliţiei judeţene luarea de măsuri urgente pentru creşterea gradului de securitate şi scăderea infracţionalităţii. Numai o comparaţie cu judeţele din Moldova arată că municipiul Suceava are de departe cel mai mare coeficient  de infracţionalitate.

 

Furturile din magazine, la ordinea zilei. Tâlhării stradale în număr mare

Aproape zilnic, în municipiul Suceava au loc furturi din societăţi comerciale (în special din marile magazine, călcate de hoţi uneori şi de mai multe ori pe zi). Mai grav, au loc des şi tâlhării, adică furturi comise prin violenţă. Aceste fapte constau cel mai des în atacuri pe stradă, asupra bătrânilor şi copiilor. Nu sunt infracţiuni de mare violenţă, însă nici mărunte. Autorii acţionează de obicei seara, în locuri ferite, pun ochii pe victime şi le smulg genţile sau telefoanele din mână. De multe ori, autorii au fost minori, cei mai mulţi romi din Șcheia, dar nu numai.

În număr mare au fost şi furturile din autoturisme, existând mai multe grupări care au acţionat în anumite perioade de timp.

 

Infracţionalitatea gravă este, de asemenea, la un nivel ridicat

Pe lângă aceste două tipuri de infracţiuni la care face referire analiza de risc (furturi din societăţi comerciale şi tâlhării) nu poate fi ocolit faptul că în ultimele luni o grupare de hoţi a dat spargeri cu prejudicii foarte mari în municipiul Suceava şi împrejurimi. Au fost vizate casele unor oameni de afaceri, iar modul de acţiune a arătat că este vorba de o grupare bine organizată. Aceste furturi repetate au crescut foarte mult gradul de insecuritate în mentalul opiniei publice.

Peste toate, în Suceava şi-a mai făcut de cap şi un violator în serie care a atacat femei pe stradă. Respectivul individ este trimis în judecată pentru cinci infracţiuni de agresiune sexuală şi este suspect principal şi pentru viol. În aceste cazuri grave, poliţiştii suceveni au reuşit până la urmă să ia măsuri faţă de autori, sau cel puţin faţă de o parte dintre ei. Având în vedere însă gradul de sărăcie şi de educaţie din multe comunităţi, din municipiul Suceava, dar şi din comunele din jur, este de aşteptat ca noi infractori să apară destul de repede.

 

Mai multe camere video, care însă nu prea îi sperie pe hoţi 

Pentru poliţiştii care gestionează aceste probleme (judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava) un avantaj în prinderea hoţilor ar trebui să fie creşterea exponenţială a numărului de sisteme video de la societăţi comerciale şi nu numai. Această îmbunătăţire a supravegherii video este evidentă însă, spun poliţiştii, sunt şi foarte multe societăţi care încă nu şi-au luat măsurile minime de protecţie a bunurilor, aşa cum prevede Legea 333/2003, privind paza bunurilor şi valorilor.

 

Rădăuţi şi Fălticeni, alte municipii cu risc ridicat

Analiza de risc face referire la toate localităţile din judeţul Suceava.  Per total, judeţul Suceava este încadrat la un risc mediu de infracţionalitate la nivel naţional.

În afară de municipiul Suceava, alte localităţi cu coeficient ridicat de infracţionalitate, cu mult peste medie, mai sunt municipiile Rădăuţi şi Fălticeni. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Creştere alarmantă a coeficientului de infracţionalitate în municipiul Suceava.
 Vizualizări articol: 1568 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Creştere alarmantă a coeficientului de infracţionalitate în municipiul Suceava5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei