Camera de Comerţ și Industrie Suceava organizează începând de astăzi și până duminică, 31 martie 2019, o nouă ediţie a Târgului Agro Expo Bucovina. Târgul, ajuns la a 17-a ediţie, va avea loc în parcarea Iulius Mall Suceava și are ca scop promovarea agriculturii din România, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole. Spaţiul expoziţional de anul acesta va fi de 5.500 de metri pătraţi, unde cei peste 60 de expozanţi își vor prezenta oferta de produse și servicii.
Evenimentul va debuta cu Forumul Economic „Agricultura încotro?”, care va avea loc în data de 29 martie 2019, începând cu ora 9:30, la sediul Camerei de Comerţ și Industrie Suceava din strada Universităţii nr. 15-17. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a spus că la acest forum este invitat secretarul de stat din Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Roșu Mareș. La forum vor fi aduse în discuţie teme de actualitate dezbătute de către specialiști ai Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava, ai Centrului de Economie Montană, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Prefecturii și Consiliului Judeţean Suceava, precum și alţi reprezentanţi ai principalelor instituţii centrale și judeţene”, a spus Lucian Gheorghiu. El a adăugat că Târgul Agro Expo Bucovina va fi deschis pentru public începând de astăzi, 28 martie, ora 13:00, iar deschiderea oficială va avea loc vineri, 29 martie, de la ora 14:00, unde cei interesaţi vor avea ocazia să afle ultimele noutăţi în domeniul tehnologiei agricole prezentate de firmele participante, acoperind o gamă tematică variată: mașini și utilaje agricole, producţia vegetală, nutriţia plantelor, protecţia plantelor, agricultura și mediu, energii regenerabile, industrie alimentară, consultanţă și prestări servicii în agricultură, instituţii publice și neguvernamentale. Lucian Gheorghiu a spus anul acesta Agro Expo Bucovina se bucură de un număr mare de expozanţi tradiţionali. Mai trebuie spus că pe parcursul târgului, expozanţii vor avea reduceri la produsele și serviciile oferite. Târgul Agro Expo Bucovina va fi deschis între orele 10:00 și 19.