Organizaţia studenţească Clubul de Marketing din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), împreună cu Ignătescu Media, a organizat, la mijlocul lunii martie, concursul de editare fotografică „Editare avansată în photoshop a fotografiei tip portrait”, competiţie cu o valoare a premiilor în valoare de 100 de euro.
Cei 20 de concurenţi s-au adaptat perfect cerinţelor comunicate de Iulian Ignătescu la începutul concursului, organizatorii fiind plăcut surprinși de ingeniozitatea participanţilor în editarea fotografiilor.
Etapa finală a concursului a constat în evaluarea materialelor realizate de concurenţi. Proba care a ajutat la departajarea câștigătorilor a fost realizarea unui material video de 20-30 de secunde, în care s-a prezentat un punct de vedere personal cu privire la mesajul transmis de fotografia editată care a stat la baza concursului.
Concursul s-a dovedit un real succes, cu rezultate surprinzătoare pentru toţi cei implicaţi: s-au descoperit studenţi cu reale calităţi și foarte mult talent și pasiune, cărora organizatorii le-au transmis să continue explorarea fascinantului univers al artei fotografice.
Câștigătorii concursului au fost: Premiul 1: Perman Yagmyrov - 300 de lei; Premiul 2: Vlad Marian Crișcă - 100 lei + Un curs de mentorat în cadrul firmei Ignătescu Media; Premiul 3: Ion Ignat - 50 de lei.
„Acest eveniment a constituit o bună ocazie să dezvoltăm un proiect de lungă durată pentru sprijinirea tinerilor cu reale calităţi în zona artei fotografice. Dacă vor beneficia de sprijin, participanţii la concurs vor contribui la dezvoltarea acestui domeniu în orașul nostru. Clubul de Marketing din cadrul USV și Ignătescu Media se vor implica activ în promovarea acestor tinere talente în cadrul comunităţii sucevene”, a arătat Traian Simioniuc, președintele Organizaţiei studenţești Clubul de Marketing.