Marşul Pentru Viaţă, ediţia a X-a, sâmbătă, la Suceava

„De ce să merg eu la Marșul pentru viață?”.

Rândurile de mai jos sunt o chemare adre­sată celor care au convingeri pro-viață să se implice în dezvoltarea activităților pro-viață. Știu că doar Dumnezeu poate aprinde râvna în inima omului, dar mai știu și că Mântuitorul Iisus ­Hristos ne-a spus „Bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7).

Voi începe cu un exemplu, despre cum participarea la Marșul pentru viață a schimbat o viață.

O studentă implicată în miș­carea pro-viață mi-a spus într-o discuție: „Dacă rămâneam însărcinată acum câțiva ani aș fi făcut avort fără nici o problemă”. Mirată de acel „fără nici o problemă”, știindu-i convingerile de acum, am întrebat: „Cum așa?”. Răspunsul descrie o situație larg întâlnită. „Foarte simplu: mama mea a făcut avorturi, mătușile mele au făcut avorturi și mi se părea ceva normal. Mă gândeam că, dacă rămân însărcinată, o să fac avort, copilul nu o să simtă nici o durere și eu pot să-mi văd de viață.” De la o astfel de certitudine la implicarea ei pro-viață era o distanță mare. Și ce s-a întâmplat, cum de s-a schimbat atitudinea ei? „Am văzut oamenii care participau la Marșul pentru viață, am citit mesajele de pe pancartele lor. Am vorbit cu ei, am aflat lucruri despre acest subiect, am citit și mi-am dat seama că lucrurile stau altfel. Apoi, ușor-ușor, am înțeles care este realitatea și am decis să mă implic în activități pro-viață”.

Merg pentru a mă informa

Nu toți oamenii citesc literatură medicală ca să afle ultimele nou­tăți. Științele medicale se dezvoltă continuu și apar o mulțime de in­for­mații care înainte erau necunoscute sau circulau doar în rândul persoanelor din sistemul medical: la 16 zile începe să bată inima, în săptămâna a șasea apare activitatea cerebrală, în săptămâna a șaptea se dezvoltă articu­la­țiile genunchilor, în săptămâna a noua bebelușul își suge degetul și cască, în săptămâna a zecea copilu­lui nenăscut încep să-i crească unghiile. Această minune a dezvoltării intrauterine va fi din ce în ce mai cunoscută. Deși în întregimea ei doar Dumnezeu o știe pe deplin, suntem datori să o cu­noaștem pe cât se poate și să o spu­nem și altora. Aceste noi desco­pe­riri sunt prezentate la Marșul pentru viață și în activitățile pro-viață.

În prezent sunt cunoscute mai bine riscurile avortului asupra sănătății fizice, sănătății emo­ționale și asupra viitorului mamei. De exemplu, studiile arată că avortul crește riscul de a pierde ulterior sarcini, riscul de infertilitate, riscul de suicid, de cancer, de depresie ori alte afecțiuni psihice, de insomnii, afectează rela­țiile din familie și relațiile cu copiii. E firesc să ne dorim sănătate și e firesc să dorim și semenilor sănătate. La Marșul pentru viață spunem aceasta public.

Fiecare copil este unic

Astăzi, ascultăm povestirile unor oameni importanți pentru noi sau importanți pentru întreaga societate care au fost la un pas de a fi avortați și ne bucurăm că ei trăiesc. La Marșul pentru viață 2018, Aurelian Temișan a povestit despre criza de sarcină prin care a trecut mama lui și cum era să fie avortat.

Dar ascultăm și povestirile despre avorturile făcute de oameni îndrăgiți, ai căror copii, dacă ar fi fost născuți, poate ar fi făcut lucruri mărețe, poate ne-ar fi iubit și i-am fi iubit, precum părinții lor, și regretăm că nu sunt printre noi. Aceste povestiri transmit înțelepciunea expe­rienței și ele îi vor ajuta să aleagă corect pe cei care se află în fața a două uși și se frământă ce să aleagă: viața acelui copil unic sau avortul.

Orice femeie în criză de sarcină are nevoie de un sprijin concret

Un obiectiv al Marșului pentru viață este să ofere femeilor care au trecut printr-o criză de sarcină sau prin trauma avortului un cadru în care să vorbească despre experiența lor. Și astfel, din ce în ce mai multe mărturii sunt rostite public și ele arată că alegerea avortului nu are loc fără frământări. Cel mai adesea, ea ajunge la avort încolțită, pur și simplu, din multe părți: tatăl copilului face presiuni care merg uneori până la violență, familia o lasă fără orice sprijin, colegii de serviciu spun „Ce-ți trebuie un copil acum?”, angajatorul încearcă să o concedieze și, chiar dacă nu este legal, uneori reușește prin diferite artificii, și așa par că se închid toate ușile unui viitor frumos.

Aceste mărturii arată că în acel moment trebuie să faci ceva mai mult decât să îi spui: „Nu face avort pentru că e un lucru rău, te afectează pe tine și copilul”. Cunoaște și ea foarte bine asta, uneori numai ea știe câte nopți a plâns, de frică și de disperare, gândindu-se la viața copilului și la consecințe, dar, în același timp, și la situația dificilă în care se află. Din astfel de mărturii, societatea are șansa să înțeleagă că o femeie în criză de sarcină are nevoie de sprijin concret. Cei care au tăria acestor mărturisiri publice sunt eroi ai zilelor noastre, căci mărturiile lor vor salva vieți. Dar toți cei care participă mărturisesc că dreptul la viață al copiilor nenăscuți, nevinovați de nici o crimă, este inalienabil și că datoria adulților este de a sprijini mama și copilul.

Merg pentru că am șansa vieții; nu toți din familia mea au avut șansa să trăiască

În statistici sunt înscrise 23 de milioane de vieți care s-au pierdut prin avort în România în perioada 1958-2018. Dar statisticile nu cuprind avorturile făcute în clinicile private după 1990, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de românii aflați în străinătate, care poate ar dubla aceste 23 de milioane. Gândindu-ne la câți români suntem în viață, ne dăm seama că sunt foarte puține familii în care să nu fi fost prezentă drama avortului. Noi, cei care am avut șansa care lor le-a fost luată, avem datoria morală să ne amintim de toți acești frați și surori, unchi și mătuși din familiile noastre.

În ultimul an, s-au deschis în țară trei noi centre de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină: la Rădăuți, Satu Mare și Zalău. Ele s-au dezvoltat plecând de la Marșul pentru viață.

Sperăm să se deschidă cât mai multe. Vor exista opțiuni reale pentru femeile în criză de sarcină atunci când va exista un centru de consiliere în fiecare județ. Aceasta va fi o măsură a iubirii din acel județ.

Dar și când cineva nu are capacitatea de a organiza un centru de sprijin, are alte posibilități de ajutor. Cu câteva săptămâni în urmă, un domn de 72 de ani din Aninoasa a donat economiile adunate o viață unui spital pentru a cumpăra incubatoare pentru copiii născuți prematur. Când a fost întrebat de ce a făcut acest gest, a spus că în tinerețe i-a spus unei prietene să facă avort și că regretă foarte mult acest lucru chiar și acum. Dacă toți cei implicați în drama avortului ar dona câte un incubator, nu doar că nu ar mai fi nevoie de incubatoare nicăieri în lume, dar ar fi suficiente pentru mulți ani de acum încolo...

Dumnezeu este cel care vindecă rănile sufletului și luminează conștiința, iar lucrarea noastră este să sprijinim femeile în criză de sarcină cu ce au nevoie în mod concret și să facem tot ce putem pentru a promova o cultură care să valorizeze darul vieții.

Implicați-vă în activități pentru viață! Participați la Marșul pentru viață!

(Alexandra Nadane, Sursa: Ziarul Lumina)