Registrul Auto Român (RAR) a anunţat că orice persoană care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia (condiţia fiind ca maşina să fi trecut cel puţin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului www.rarom.ro. Datele se obţin dacă solicitantul introduce în aplicaţia „ISTORIC VEHICUL” adresa de e-mail şi numărul de identificare al vehiculului în cauză (seria de caroserie/şasiu). Aplicaţia va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de e-mail introdusă şi, după validarea lui, va furniza către aceeaşi adresă de e-mail informaţii utile pentru deţinătorul sau viitorul deţinător al unui vehicul.
Cei interesaţi vor putea afla activităţile derulate la RAR cu vehiculul respectiv, numărul de kilometri înregistraţi în bordul maşinii (kilometri regăsiţi în baza de date a RAR sau a staţiilor ITP autorizate), existenţa/valabilitatea cărţii de identitate a vehiculului, câteva date tehnice şi de identificare, gradul de poluare, valabilitatea ITP.
Cei de la Registrul Auto Român au transmis că această aplicaţie are rolul de a sprijini cumpărătorul unui vehicul şi de a-l informa, pentru ca acesta să ia maşina cu o serie de informaţii care îl pot ajuta să facă o evaluare mai corectă a valorii ei.
„Principalele beneficii pe care le-am identificat se referă la posibilitatea verificării în timp real a corectitudinii datelor cuprinse în documentele însoţitoare ale vehiculului, a valabilităţii ITP şi a succesiunii înregistrărilor valorilor odometrului, care ar trebui să fie sub forma unei creşteri continue. Orice punct de inflexiune ridică un semn de întrebare cu privire la posibila fraudare a kilometrajului real al unui autovehicul. În viitor, avem în vedere extinderea domeniului informaţiilor pe care le oferim, prin includerea şi a unor date referitoare la eventuale daune şi/sau reparaţii care interesează structura de rezistenţă a unui vehicul”, se arată într-un comunicat al RAR.