Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 20 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 66 (7067)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Motivare

Cei trei suspecţi de furturi din casele oamenilor de afaceri suceveni au fost arestaţi pentru ca aceştia „să nu reia comportamentul infracţional”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Magistraţii suceveni au motivat arestarea celor trei suspecţi de furturi din casele oamenilor de afaceri din Suceava. În opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, al cărui punct de vedere a fost însuşit şi de colegul de la Curtea de Apel Suceava, arestarea lui Cătălin Tiberiu Mercheş, Sergiu Nicolae Lahman şi Cezar Ioan Dumitru, zis „Creţu” este pe deplin justificată.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că în cauză se impune în mod evident necesitatea luării unei măsuri preventive faţă de inculpaţii Dumitru Cezar-Ioan, Lahman Sergiu Nicolae şi Mercheş Tiberiu Cătălin, astfel ca aceştia să nu reia comportamentul infracţional pe durata cercetărilor care se desfăşoară în privinţa lor”, se arată în motivarea arestării celor trei suspecţi.

Judecătorul a ajuns la concluzia că este în faţa unor fapte „grave” , iar o măsură mai puţin coercitivă nu ar fi de nici un folos: „Având în vedere faptele pentru care inculpaţii Dumitru Cezar-Ioan, Lahman Sergiu Nicolae şi Mercheş Tiberiu Cătălin sunt cercetaţi şi împrejurările comiterii acestora, se justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpaţilor reprezintă un pericol pentru ordinea publică, chiar sub tutela unei măsuri mai puţin restrictive decât arestarea preventivă". Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că se impune "luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Dumitru Cezar-Ioan, Lahman Sergiu Nicolae şi Mercheş Tiberiu Cătălin, aceasta nefiind doar necesară, dar şi proporţională, fiind singura în măsură să asigure scopurile legitim urmărite de buna desfăşurare a procesului penal, apărarea ordinii de drept şi aducerea inculpaţilor în faţa instanţei învestite cu judecarea temeiniciei acuzaţiei penale ce i s-a adus”, se mai arată în motivarea judecătorului de la Tribunalul Suceava.

 

Vor sta după gratii şi în următoarele săptămâni

Suspecţii furturilor din casele oamenilor de afaceri din Suceava îşi vor petrece şi următoarele săptămâni în spatele gratiilor. Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au respins contestaţiile depuse de Cătălin Tiberiu Mercheş, Sergiu Nicolae Lahman şi Cezar Ioan Dumitru, zis „Creţu”, şi au menţinut soluţia de la Tribunalul Suceava. În aceste condiţii, cei trei vor petrece în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava 30 de zile, decizia de ieri de la Curtea de Apel fiind definitivă.

Chiar dacă judecători de la două instanţe de judecată au ajuns la concluzia că sunt probe şi indicii temeinice pentru emiterea şi menţinerea mandatelor de arestare, cei trei suspecţi susţin că „nu-i nimic adevărat” şi că totul este o „manevră”.

Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman au fost reţinuţi în urmă cu o săptămână, în timp ce încercau să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, în timp ce al treilea personaj, Cezar Ioan Dumitru, a fost „săltat” din Suceava. Cei trei au fost duşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar în primă fază pe numele lor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 13 martie, pe numele celor trei au fost emise mandate de arestare, valabile şi în prezent.

 

Pentru ce sunt cercetaţi cei trei suspecţi

Cezar Ioan Dumitru, cunoscut şi sub numele de „Creţu” este cercetat pentru instigare la furt calificat, faptă din data de 19 iulie 2018, şi pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată, comisă la data de 25 august 2018 şi 18 octombrie 2018. Cătălin Tiberiu Mercheş este cercetat pentru infracţiunea de furt calificat, faptă din data de 19 iulie 2018, şi infracţiunea de şantaj, faptă comisă la data de 31 august 2018. Al treilea inculpat, Sergiu Nicolae Lahman, este cercetat pentru infracţiunea de furt calificat, faptă din data de 19 iulie 2018, infracţiunea de furt calificat, faptă din data de 01/02 aprilie 2017, furt, faptă din perioada 26 – 27 aprilie 2017, infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic şi tentativă la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fapte din data de 26 aprilie 2017.

În afara acestor fapte pentru care anchetatorii susţin că au probe clare, cei trei mai sunt suspecţi şi în comiterea altor furturi din municipiul Suceava şi nu numai.

Practic, din primăvara anului trecut şi până în urmă cu o lună de zile, casele mai multor oameni de afaceri, în special cei care locuiesc în cartierul Burdujeni, au fost sparte după un tipar bine stabilit.

Mai exact, hoţii acţionau pe timp de noapte, când la locuinţele respective nu se afla nimeni. După ce întrerupeau alimentarea cu energie electrică şi provocau oprirea camerelor de supraveghere, suspecţii forţau geamuri sau uşi şi unde găseau o vulnerabilitate o exploatau şi intrau în locuinţele vizate. De aici furau obiecte de valoare sau/şi bani, cu care dispăreau ulterior şi pe care cel mai probabil le-au valorificat pe raza altor judeţe din Moldova.

Într-unul din cazuri, hoţii au furat şi un BMW, în care se afla un seif cu arme de vânătoare. Autovehiculul a fost incendiat şi abandonat la marginea unei păduri, însă armele au dispărut şi au ajuns la persoane neautorizate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cei trei suspecţi de furturi din casele oamenilor de afaceri suceveni au fost arestaţi pentru ca aceştia „să nu reia comportamentul infracţional”.
 Vizualizări articol: 2466 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cei trei suspecţi de furturi din casele oamenilor de afaceri suceveni au fost arestaţi pentru ca aceştia „să nu reia comportamentul infracţional”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei