Prim-vicepreședintele Federației Operatorilor Români de Transport, suceveanul Alin Crețu, a anunțat că membrii acestei asociații se vor alătura, astăzi, protestului inițiat de omul de afaceri Ștefan Mandachi, prin care acesta solicită construcția de autostrăzi. Alin Crețu a precizat că astăzi, pe 15 martie, de la ora 15:00, timp de 15 minute, membrii FORT vor suna „Deșteptarea!”. „Transportul de mărfuri și pasageri, circuitul sanguin al economiei, nu poate funcționa fără autostrăzi! În data de 15 martie 2019, la ora 15:00, sună ceasul <Deșteptarea!> pentru toți factorii de decizie din toate guvernele de până acum și în special pentru guvernarea actuală, care nu a prevăzut bani suficienți în buget pentru construcția de autostrăzi! Cine este responsabil pentru moartea a 60.000 de oameni, cauzată în mare parte de lipsa autostrăzilor?”, a declarat Alin Crețu. El a spus că toți membrii Federației Operatorilor Români de Transport vor opri activitatea pentru 15 minute în semn de solidaritate cu „leapșa” lui Ștefan Mandachi.
Trebuie spus că la nivelul județului, câteva sute de transportatori din județul Suceava vor protesta și își vor opri activitatea pentru a susține construcția de autostrăzi în regiunea Moldovei. Asociația Transportatorilor de Mărfuri „Bucovina” a transmis că se va alătura protestului deoarece, deși firmele care activează în acest domeniu plătesc zeci de milioane de euro la bugetul de stat, infrastructura rutieră din România este sub orice critică.