Lucrările de realizare a primelor puncte îngropate şi semiîngropate de colectare a deşeurilor urmează să înceapă de luna aceasta, după ce locaţiile de amplasare a primelor 100 au fost stabilite şi s-au făcut demersurile premergătoare, inclusiv verificarea terenului pentru a fi depistate traseele conductelor îngropate sau cablurilor care traversează zona.
Termenul limită de realizare a celor 100 de platforme îngropate şi semiîngropate pentru colectarea deşeurilor este 26 septembrie 2019, acestea urmând să fie realizate de către de firmele de salubrizare Diasil şi Ritmic, conform contractului semnat anul trecut cu Primăria Suceava.
Pentru primul an de contract, cele două firme trebuie să realizeze 50 de puncte de colectare semiîngropate, fiecare dotat cu 3 containere a câte 3 metri cubi fiecare, din care două pentru colectarea deşeurilor menajere - fracţia umedă şi unul pentru colectarea deşeurilor reciclabile - fracţia uscată.
Celelalte 50 de puncte de colectare pe care le au de realizat în 2019, pentru a se achita de obligaţiile contractuale, vor fi îngropate, acestea fiind menite să combată fenomenul „scormonitorilor de gunoaie”, dar şi pe cel al hoţilor de materiale reciclabile.
Tot conform contractului, în al doilea an, adică în 2020, vor fi amenajate încă 100 de puncte îngropate şi semiîngropate de colectare a deşeurilor.
În paralel, pentru locuitorii care stau la casă, încă de luna trecută a fost demarată o campanie de dotare a acestora cu europubele de 120 de litri, unul de culoare neagră – pentru deşeuri menajere şi unul de culoare galbenă - pentru deşeuri reciclabile.
În total vor fi distribuite 12.000 de astfel de containere, în care deşeurile să fie scoase la poartă săptămânal, în funcţie de zilele programate pentru colectarea deşeurilor.