Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că extinderea reţelei de gaz metan în 50 de localităţi ale judeţului, investiţie care ar urma să deservească 80.000 de gospodării, este un obiectiv perfect realizabil dacă şi reprezenzanţii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE şi-ar da interesul să o susţină.
„Ca urmare a propunerilor formulate de către deputații PNL, pentru extinderea rețelelor de alimentare cu gaz natural pentru populație am reușit să găsim o sursă importantă de finanțare, prin intermediul veniturilor rezultate din exploatarea zăcămintelor subsolului. Așadar, bani există, mai rămâne doar voința politică. Mai mult decât atât, tot parlamentarii PNL au propus și posibilitatea ca Programul Național de Dezvoltare Locală să fie extins cu noi obiective de construire, în care să fie inclusă și extinderea rețelelor de gaze naturale pentru populație”, a detaliat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean spune că în urmă cu mai bine de un an a primit personal asigurări de la vice-prim-ministrul de atunci, Paul Stănescu, că la nivelul Guvernului României s-a constituit un grup de lucru care ar fi trebuit să conducă la elaborarea cadrului normativ pentru demararea unui program național pentru extinderea rețelelor de gaze naturale pentru consumatorii casnici.
Din păcate, timpul a trecut în defavoarea oamenilor, care fac eforturi deosebite pentru a-şi încălzi locuințele, în ciuda faptului că există posibilităţi de conectare a populației, în special din mediul rural, la reţeaua de alimentare cu gaz metan.
Pentru a afla de ce situaţia stagnează, Ioan Balan s-a adresat ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, de la care aşteaptă răspunsuri despre situaţia din acest domeniu. Pe această linie, deputatul liberal de Suceava doreşte să afle dacă la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a fundamentat un Program național pentru extinderea rețelelor de gaze pentru populație și care sunt termenul de implementare și sursele de finanțare ale acestuia.
„Vă solicit să precizați dacă veți susține propunerea parlamentarilor PNL cu privire la extinderea obiectivelor Programului Național de Dezvoltare Locală pentru alimentarea gospodăriilor cu gaze naturale. De asemenea, aş dori să precizați dacă în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice există resurse financiare disponibile care ar putea fi utilizate pentru realizarea unei magistrale de gaz și realizarea investițiilor de distribuție a gazului metan în 50 localități din județul Suceava, care ar putea deservi 80.000 gospodării”, sunt problemele ridicate de Ioan Balan şi la care aşteaptă răspunsuri concrete din partea ministrului Daniel Suciu.