Un bărbat violent care provoca scandal când se afla sub influenţa alcoolului a ajuns după gratii, după ce a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţişti. La câteva ore după emiterea ordinului, bărbatul care fusese evacuat din locuinţă s-a întors şi a intrat peste femeie în casă, speriind-o.
Agresiunea a avut loc duminică seara, în jurul orei 18.00, la locuinţa celor doi, situată pe strada Arcaşului din municipiul Vatra Dornei. Cercetările poliţiştilor au arătat că Mihai Bizom, bărbatul de 42 de ani, se afla duminică la prânz într-un bar din localitate, unde consuma băuturi alcoolice. În jurul orei 14.00, în local a intrat şi soţia acestuia, de 38 de ani, care a consumat alcool, după care a plecat acasă. După ce a băut şi a jucat la păcănele, bărbatul a ajuns şi el pe la ora 18.00 acasă, unde, din cauza consumului de alcool, a provocat scandal în familie, care a degenerat în acte de violenţă, acesta lovind-o pe femeie. După ce a suferit mai multe leziuni, femeia a fost transportată cu ambulanţa la spitalul din Vatra Dornei, unde medicii au diagnosticat-o cu plagă contuză frontală stângă în urma unei agresiuni.
În urma evaluării situaţiei şi a completării formularului de risc, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu începând cu 10 martie, ora 21.00, pentru o perioadă de 5 zile, cu evacuarea agresorului din locuinţa comună şi interdicţia ca acesta să se apropie la o distanţă mai mică de 100 metri faţă de victimă. În acelaşi timp, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie”.
În aceeaşi noapte însă, în jurul orei 24.00, poliţia a fost sesizată prin 112 despre faptul că bărbatul agresiv a intrat peste femeie în casă, speriind-o. Cu toate că luase la cunoştinţă de prevederile ordinului de protecţie şi a declarat că va locui într-un imobil de pe strada Tudor Vladimirescu, la sora sa, Mihai Bizom s-a deplasat în acea noapte la locuinţa din strada Arcaşului, încălcând ordinul de restricţie emis pe numele său. Poliţiştii au întocmit pe numele său un dosar penal pentru ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute prin ordinul de protecţie provizoriu”. Pe numele său a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În cursul zilei de luni, procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au luat decizia cercetării în continuare a bărbatului sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.