Soţia viceprimarului municipiului Suceava Marian Andronache a încetat din viaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o lungă şi grea suferinţă.
Tristul anunţ a fost făcut de el, duminică dimineaţă, pe pagina sa de socializare:
„În această noapte, iubita mea soţie, Cătălina, a plecat la ceruri! Dumnezeu s-o odihnească!”.
Cătălina Andronache avea numai 53 de ani, dar, din pricina bolii necruţătoare, ultima perioadă a fost foarte dificilă, majoritatea timpului fiind prin spitale, în încercarea disperată de a găsi o rezolvare la problemele ei medicale. Până în ultima clipă, familia – soţul şi cei doi copii, i-a fost alături, dar minunea la care sperau cu toţii nu s-a întâmplat.
Cătălina Andronache a absolvit Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, unde a fost colegă cu Marian Andronache.
Până de curând, ea a deţinut funcţia de şef Serviciu Licitaţii şi Achiziţii Publice în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri.
Corpul neînsufleţit este depus la Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" a Cimitirului Pacea, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 13 martie, de la ora 12.00.
Dumnezeu să o odihnească în pace!