O delegaţie a judeţului Suceava condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, efectuează în perioada 11-13 martie a.c., o vizită în Austria, în landul Steiermark (Stiria). Un comunicat remis de biroul de presă al CJ arată că programul este organizat de grupul de parlamentari austrieci care au fost prezenţi în judeţul Suceava, la începutul lunii octombrie a anului trecut. Conform programului anunţat, astăzi delegaţia din Suceava se întâlneşte la Graz, capitala landului Steiermark, cu parlamentari austrieci şi va avea întâlniri „la cel mai înalt nivel” cu reprezentanţii mai multor instituţiunii naţionale şi regionale.
Mâine este planificată o vizită la aeroportul din Graz pentru discuţii despre posibilitatea de a fi introduse curse aeriene Suceava – Graz.
Primarii localităţilor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, care fac parte din delegaţie, se vom întâlni cu primari din mai multe localităţi din regiune, pentru un schimb de experienţă axat în special pe modul în care se promovează proiecte importante pentru dezvoltarea localităţilor şi a judeţului prin organizarea de tip asociativ.
„În cadrul întâlnirilor pe care le avem vom discuta despre perfectarea unui parteneriat de colaborare între judeţul Suceava şi landul Steiermark şi, pornind de la faptul că avem o serie de puncte comune, propunem pentru început o colaborare pe mai multe domenii, pe care le considerăm de interes comun: administraţie publică, turism, sănătate, învăţământ, cultură, transport aerian şi silvicultură”, a afirmat preşedintele CJ, Gheorghe Flutur.
Landul Steiermark este al doilea ca suprafaţă şi este supranumit "inima verde a Austriei ", deoarece 61% din suprafaţa sa este împădurită şi un sfert este format din terenuri cu păşuni şi livezi.
Este, de asemenea, renumit prin culturile de aronia, un arbust originar din America de Nord, ale cărui fructe sunt foarte căutate şi apreciate datorită proprietăţilor lor terapeutice. Plantat prima dată în Stiria în 2001, acum aronia a devenit al cincilea fruct important.
Un alt punct de interes este Spitalul Universitar Regional Graz, cel mai mare spital universitar din Europa până în secolul XX şi acum al doilea ca mărime din Austria şi cu trei dintre cercetătorii săi distinşi cu Premiul Nobel. Acest complex cu 20 de clinici universitare, 44 de secţii clinice, 58 de secţii de îngrijire medicală, 10 unităţi de terapie intensivă, 9 săli de operaţii şi 16 zone ambulatorii şi cu 6.400 de angajaţi, în care primesc îngrijire medicală anual peste 400.000 de oameni, va fi vizitat de preşedintele Gheorghe Flutur şi managerul Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, în vederea stabilirii unor colaborări în domeniul sănătăţii.
În ceea ce priveşte turismul, acesta este extrem de dezvoltat în Stiria, un land în care există, în total, mai mult de 2.000 de kilometri de trasee de ciclism interregionale.