Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 58 (7059)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   11 imagini |   ø fişiere video

La Cârlibaba

Cupa Mărţişorului la schi şi sanie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

După o lungă perioadă în care a lipsit din lista locaţiilor în care se desfăşoară competiţii specifice sporturilor de iarnă, pârtia din Cârlibaba a reintrat, de anul trecut, în atenţia organizatorilor de competiţii sportive de iarnă. La nici o săptămână de la desfăşurarea pe această pârtie a competiţiilor de schi alpin, snowboard, sanie, desfăşurate în cadrul Serbărilor Zăpezii, elevii practicanţi ai sporturilor de iarnă din Bazinul Dornelor şi-au dat întâlnire vineri, 8 martie, pe pârtia Cârlibaba, la cea de-a doua ediţie a concursului de schi alpin şi sanie Cupa Mărţişorului. Premergător competiţiei s-au desfăşurat, sub coordonarea profesorilor de educaţie fizică şi sport şi a instructorilor de schi de la pârtia Cârlibaba, lecţii de pregătire a schiorilor. Cupa Mărţişorului a inclus mai întâi concursurile de schi alpin, apoi cele de coborâre cu sania, dedicate elevilor din clasele I-VIII, fiecare competiţie desfăşurându-se pe categorii de vârstă, masculin şi feminin. După desfăşurarea probelor sportive, manifestarea, organizată de Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Cârlibaba, în parteneriat cu familia Bujor, administratorul pârtiei, Primăria şi Consiliul Local al comunei Cârlibaba şi Şcoala de schi Euroski din Vatra Dornei, care a asigurat porţile şi echipamentul cu numerele de concurs, au urmat numeroase activităţi distractive iniţiate şi coordonate de profesorii şi învăţătorii Şcolii din Cârlibaba.

 

Prin concursuri pot fi descoperiţi viitorii sportivi de performanţă

De la Cătălin Giorgel Odochian, profesor la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Cârlibaba, monitor de schi atestat şi care împreună cu Gabriel Bujor, administratorul pârtiei din Cârlibaba au avut iniţiativa organizării, începând cu anul 2018, a Cupei Mărţişorului, am aflat că a fost o manifestare dedicată zăpezii mult aşteptată de copii, cu probe sportive, dar şi numeroase activităţi distractive, care a început în anul 2017 pe un deal din apropierea şcolii.

“De anul trecut familia Bujor, proprietara pârtiei, s-a alăturat şcolii în organizarea competiţiilor sportive, asigurând condiţii foarte bune pentru desfăşurarea celor două concursuri, de sanie şi de schi. Este important de precizat că pârtia este disponibilă şi pentru organizarea unor viitoare competiţii de schi, partea de pârtie unde se desfăşoară competiţiile fiind delimitată de partea destinată schiorilor veniţi aici pentru relaxare sau pentru a învăţa tainele acestui sport frumos. Pârtia este bine pregătită, zăpada este excelentă iar condiţiile de schiat sunt dintre cele mai bune. La reuşita acestui concurs au  contribuit conducerea Şcolii Cârlibaba,colegii mei, cadre didactice de la această şcoală, colegii de la şcoala de schi Euroski, care ne-au ajutat atât în organizare, cât şi în asigurarea asistenţei de specialitate şi sponsorii SC Ideal Hardteam SRL, Hotel Maryo&Ema, Jean Luc Impex SRL, SC Bucovina Bejenar SRL.

Au fost concurenţi foarte bine pregătiţi, unii cu abilităţi în practicarea sporturilor de iarnă, care prin astfel de concursuri pot fi descoperiţi de antrenorii de la cluburi specializate şi îi putem vedea în competiţii naţionale care se adresează performerilor. Pentru că în comună este un domeniu schiabil destinat practicării sporturilor de iarnă, în cadrul orelor de educaţie fizică, dar şi în cadrul activităţilor extracurriculare elevii noştri sunt iniţiaţi în sporturile de iarnă”, ne-a spus prof. Cătălin Giorgel Odochian.

Copiii care s-au dovedit a fi cei mai buni în întrecerile de schi, sanie şi la jocurile distractive au fost recompensaţi cu premii, diplome, cupe şi medalii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cupa Mărţişorului la schi şi sanie.
 Vizualizări articol: 1371 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cupa Mărţişorului la schi şi sanie5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei