În urma investigaţiilor efectuate de poliţiști, după ce două gospodării au fost distruse de flăcări duminica trecută, a fost identificat principalul suspect de provocare a incendiului, un localnic în vârstă de 23 de ani. În timpul audierilor, tânărul le-a povestit poliţiștilor că duminică seara a dormit într-o anexă a familiei, situată în gospodăria de unde a izbucnit incendiul, unde a fumat și a aruncat chiștocul aprins peste paiele din acel șopron. El a plecat apoi spre casă, iar în urma sa paiele aprinse au dus la declanșarea incendiului.
Un incendiu care a făcut pagube de 80.000 de lei
Flăcările au cuprins apoi pe rând două gospodării, pagubele înregistrate fiind de zeci de mii de lei.
Alarma a fost dată în jurul orei 22.15, când proprietara uneia dintre gospodării a sunat la 112 și a anunţat despre izbucnirea incendiului. La faţa locului au ajuns echipele de intervenţie de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii, care au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor incendiul era extins la două gospodării și ardeau generalizat construcţiile anexe din lemn, existând pericol de propagare la alte gospodării din apropiere. Flăcările izbucniseră din șopronul primei gospodării, unde au ars adăpostul de animale pe 60 de metri pătraţi, șopronul pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi și bunuri din gospodărie, în incendiu pierind 5 iepuri și câinele proprietarului. Pagubele înregistrate în prima gospodărie au fost estimate la circa 20.000 de lei. În cea de a doua gospodărie cuprinsă de flăcări au ars adăpostul de animale pe 100 de metri pătraţi, un autoturism, cherestea și unelte de lucru, precum și o anexă pe o suprafaţă pe 14 metri pătraţi, cu lemne de foc și furaje depozitate, pagubele înregistrate ajungând la aproximativ 60.000 de lei.
Tânărul de 23 de ani urmează a fi expertizat medico-legal, pentru a se stabili dacă la data săvârșirii faptei avea discernământ. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au luat decizia continuării cercetărilor pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă, tânărul fiind cercetat în continuare în stare de libertate.