Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Suceava, a murit în condiții neclare, căzând accidental sau aruncându-se de la etajul II al unui bloc. Joi seară, în jurul orei 20.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de angajații de la Spitalul Județean Suceava cu privire la faptul că la Urgențe a fost adus un bărbat aflat în comă, în urma unei căderi de la înălțime.
Bărbatul avea o fractură craniană cu complicații, fracturi costale și alte leziuni. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă joi noapte, la 22.40, a decedat.
Din cercetările ulterioare ale poliției rezultă că miercuri, în jurul orei 10.00, Adrian C. s-a deplasat la domiciliul unei amic care locuiește într-un bloc de pe strada Oituz din municipiul Suceava. Acolo a consumat alcool împreună cu proprietarul și alți doi bărbați.
Martorii din apartament le-au declarat polițiștilor că Adrian C. le-a spus că se simte rău și vrea să plece acasă, după care s-a dus singur în bucătăria apartamentului. Bărbații din apartament au declarat că nu pot preciza cert dacă amicul s-a aruncat pe fereastră ori dacă a căzut accidental.
Cele trei persoane au mai declarat că nu a existat nici un conflict, nu s-au certat sau agresat, iar Adrian C. era foarte tăcut şi s-a plâns că se simte rău. Bărbații au mai declarat că, după incident, au constat că gazul de la maşina de gătit din bucătărie era deschis.
Polițiștii nu au găsit urmele vreunei agresiuni în apartament și cel puțin deocamdată nu au suspiciuni privind o faptă comisă cu violență.
Anchetatorii așteaptă concluziile medico-legale, pentru a stabili condițiile în care s-a produs decesul. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.