La fel ca în fiecare an, de Ziua Femeii, primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost prezent pe străzile oraşului, cu braţele încărcate de flori, pe care le-a oferit femeilor pe care le-a întâlnit în cale, oriunde se afla.
„Cu ocazia zilei de 8 Martie, am dăruit astăzi mii de flori doamnelor şi domnişoarelor din Bazar, celor din sediul Primăriei, celor întâlnite în zona magazinului Bucovina, precum şi la direcţiile din subordinea Primăriei - Direcţia de Asistenţă Socială, Evidenţa Populaţiei; Administraţia Pieţelor; Poliţia Locală. Mulţumesc doamnelor şi domnişoarelor pentru căldura cu care am fost primit. La mulţi ani pentru toate doamnele din municipiul Suceava! O primăvară frumoasă!”, a spus primarul Ion Lungu, la finele maratonului de 8 Martie, de sărbătorire a femeilor din Suceava.