O delegaţie de oameni de afaceri din China va vizita judeţul Suceava pentru a stabili parteneriate cu firme locale. Preşedintele executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Lucian Gheorghiu, a declarat că delegaţia va fi formată atât din reprezentanţi ai autorităţilor regionale din districtul Xiuzhou, din China, cât şi din mai mulţi oameni de afaceri. Lucian Gheorghiu a spus că scopul acestei vizite este de a identifica posibilităţi de extindere a cooperării dintre România şi China şi de a identifica oportunităţi de dezvoltare, posibilităţi de investiţii şi de demarare a unor posibile afaceri, în special în judeţul Suceava, în domeniul fabricării şi comerţului de articole de îmbrăcăminte. Oamenii de afaceri suceveni interesaţi să participe la întâlnirea cu delegaţia din China se pot adresa Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava până marţi, 5 martie 2019, la ora 16:00.
Din delegaţia chineză vor face parte, printre alţii, viceguvernatorul districtului Xiuzhou, directorul biroului economic de informare şi comerţ, viceprimarul oraşului Honghe, precum şi şapte reprezentaţi ai unor companii din China din industria textilă, specializate în fabricarea de îmbrăcăminte.