Angajații din școlile sucevene care sunt afiliați la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ au intrat ieri la ore cu banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă față de situația actuală din învățământ.
„Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei țări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane – este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluțiile pentru creșterea calității, subminează prin toate mijloacele sistemul educațional. În condițiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învățământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa care are salariul mai mic decât un muncitor calificat și până la profesorul care a ajuns să fie înjunghiat pentru că și-a permis să lase un copil repetent, cu toții simțim starea de nesiguranță, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăți românești“, au transmis reprezentanții „Spiru Haret”.
La nivel de județ, membrii Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar și ai Uniunii Județene a Sindicatelor „Pro-Educația” Suceava, structuri afiliate la Federația „Spiru Haret”, au anunțat că vor purta, de marți, banderole.
Potrivit prof. Traian Pădureț, liderul „Pro-Educația”, acestui protest se vor alătura profesori de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, CN „Nicu Gane” Fălticeni, CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic Dumbrăveni, Școala Gimnazială Ilișești, Școala Gimnazială Siminicea, Școala Gimnazială Mitoc, Şcoala „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, Școala Specială Profesională Câmpulung Moldovenesc, Liceul Special Bivolărie, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Gura Humorului, Școala Nr. 3 Gura Humorului, Școala Nr. 2 Gura Humorului, Grădinița cu Program Normal Gura Humorului, Grădinița cu Program Prelungit Gura Humorului etc.
Revendicări
Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educație (cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României); majorarea costului standard per preșcolar/ elev;respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenței în unitățile de învățământ;asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.
Sindicaliștii reclamă lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare și cer soluții în acest sens.