În zilele de 22 și 23 februarie 2019, o delegație a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), coordonată de prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, din care au făcut parte Anișoara Budui, Adriana Gherasim, Stela Purici și Cristina Șutac, a participat la Seminarul internațional intitulat ”Obiectul științific reprezentând comoara națională a Ucrainei: stare, valorificare, conservare, perspective”. Bibliotecarele sucevene au dat curs invitației lui Mykhailo Zushman, directorul Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți.
Menționăm că, de-a lungul anilor, bibliotecarii celor două departamente au avut posibilitatea să efectueze schimburi de experiență profesională, întâlnindu-se la Suceava și la Cernăuţi, în cadrul unor simpozioane, mese rotunde, realizând schimburi și împrumuturi de publicații metodico-științifice din colecțiile bibliotecilor.
În cadrul întâlnirilor, prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu a purtat discuții cu conf. univ. dr. Galyna Zagaiska, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, dr. Cristinia Paladean și dr. Felicia Vrînceanu, membre ale catedrei, privind organizarea Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, ce va fi găzduit de universitatea parteneră.
De asemenea, la Lectoratul de limba română al USV la Cernăuți a avut loc o întâlnire cu un grup de elevi nord-bucovineni. Delegația din Suceava a donat bibliotecii Lectoratului cărți în limba română din literatura clasică, precum și reviste științifice publicate în cadrul Facultății de Litere și Științele Comunicării.
La Biblioteca Științifică UNYF, la începutul seminarului, delegația suceveană a participat la inaugurarea expoziției de imagini intitulată „Da, Masaryk”, dedicată evocării personalității lui Tomáš Garrigue Masaryk, eminent om politic și de stat.
În continuare, în Sala de Lectură a Bibliotecii Științifice din Cernăuți, delegația suceveană a participat la lucrările seminarului de specialitate. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Mykhailo Zushman, director al Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți.
Sesiunea de comunicări a debutat cu prezentarea lucrării ”Comori ale culturii ucrainene în colecțiile Bibliotecii Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava”, susținută în limbile română și ucraineană de Sanda-Maria Ardeleanu și Stela Purici.
Au fost enumerate documente tipărite, reprezentând comori ale patrimoniului ucrainean, păstrate în colecțiile bibliotecii, subliniindu-se importanța lor pentru procesul de cercetare și instruire. Pe lângă alte aspecte, s-a arătat că utilizatorii bibliotecii universității sucevene au posibilitatea să consulte lucrările unor cunoscuți autori ucraineni, tipărite în limba ucraineană sau traduse în limba română.
În final, au fost expuse concluziile seminarului și formulate noi propuneri de colaborare între bibliotecile universitare din Cernăuți și Suceava.
Delegaţia USV a participat și la lansările de carte românească organizate la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Una din cărțile prezentate la eveniment a fost cartea scrisă de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, ”Reflecţii privind România Mare (zămislire, evoluţie, prăbuşire)”. Despre universitarul sucevean și volumele publicate de acesta a vorbit prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
„Participarea delegației sucevene la aceste evenimente confirmă deschiderea pe care o manifestă Universitatea din Suceava în planul colaborării cu partenerii din spațiul din afara Uniunii Europene, schimbul de idei, prezentarea bunelor practici, dialogul profesionist, contribuind la cunoașterea culturii, tradițiilor instituționale și obiceiurilor naționale ale celor două țări, la promovarea patrimoniului tipărit din România și Ucraina”, arată USV.