Un proiect care ar putea face posibilă modernizarea a aproape 4400 de locuri de parcare în cartierele din municipiul Suceava va fi discutat în şedinţa de Consiliu Local de joi, 28 februarie.
Proiectul este repus în discuţie pentru a şasea oară, după ce, începând din 2017 şi până acum a fost respins de cinci ori, deşi a beneficiat de voturile reprezentanţilor a trei dintre partidele prezente în Consiliul Local Suceava - PNL, PMP, ALDE.
Pentru a fi adoptat, acesta mai necesita un singur vot, de la PSD, care are o serie de argumente contra acestei iniţiative.
Proiectul prevede inventarierea şi modernizarea a 1.161 locuri de parcare din cartierul Obcini, 361 de locuri în Zamca, 1.755 în Centru şi George Enescu, precum şi 1.087 de locuri de parcare în Burdujeni.
Inventarierea s-a făcut prin identificarea în teren a parcărilor înscrise în inventarul domeniului public al municipiului Suceava şi terenurile ocupate de maşini, care nu figurează cu destinaţie de parcare. Acestea au fost măsurate, li s-au întocmit planuri de situaţie, în vederea amenajării lor, conform normativelor legale.
„Aceste parcări sunt făcute de către oameni, în timp. Vrem să le oficializăm, să le inventariem, intabulăm, urmează să le reparăm, să le amenajăm aşa cum trebuie. Aceste locuri apar ca teren viran, odată modernizate vom avea aproape 4400 de locuri de parcare oficiale, în plus, în municipiu”, a explicat viceprimarul Lucian Harşovschi, iniţiator al proiectului, care a precizat că nu se pune deloc problema taxării lor.
Criza locurilor de parcare din municipiul reşedinţă de judeţ a fost declanşată de creşterea explozivă a numărului de maşini deţinute de persoanele fizice, dar şi de agenţii economici, infrastructura oraşului, puternic limitată de condiţiile topo-geografice şi de vechile limite administrative, fiind depăşită de necesităţile moderne.