Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit mort într-o cameră din căminul social de la Grupul Şcolar Suceava, din cercetările efectuate rezultând că acesta s-a sinucis prin electrocutare. Marţi, în jurul orei 13.30, unul din locatarii căminului social a sunat la 112 şi a sesizat că un vecin nu mai răspunde la uşă de două zile.
La faţa locului s-au deplasat iniţial pompierii de la Detaşamentul Suceava, care au pătruns pe geam în locuinţa lui R.V., în vârstă de 60 de ani. Acesta a fost găsit mort, având lipite pe braţe, cu bandă izolatoare, două fire electrice, care erau introduse într-un prelungitor conectat la priză. Prima măsură luată de pompieri şi poliţişti a fost de întrerupere a alimentării cu energie electrică a întregii clădiri.
Bărbatul de 60 de ani locuia singur de aproximativ 25 de ani în una din camerele căminului social. Vecinii nu au observat în ultima perioadă vreo schimbare în comportamentul acestuia, dar nici nu au putut oferi prea multe detalii despre el.
Poliţiştii au aflat că bărbatul are o fiică plecată în străinătate. Ei au luat legătura cu femeia, pentru a veni în ţară.
Lămuriri suplimentare privind cauza morţii sunt aşteptate în urma necropsiei pe care urmau să o efectueze medicii legişti.