Camera de Comerț și Industrie Suceava va organiza, la finalul lunii viitoare, a 17-a ediție a Târgului Agro Expo Bucovina. Evenimentul va avea loc în perioada 28 – 31 martie 2019, în parcarea Iulius Mall Suceava. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că ediția de anul acesta a târgului național de agricultură și industrie alimentară va fi organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Instituţia Prefectului Suceava și Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava.
Lucian Gheorghiu a spus că manifestarea, eveniment de referinţă pentru agricultură şi industria alimentară, este specializată în prezentarea de utilaje, echipamente şi materii prime, animale de rasă şi păsări, produse alimentare, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, furaje, nutreţuri concentrate, aditivi, flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere şi altele. Tot în cadrul acestui târg va fi organizat și forumul economic „Agricultura încotro?”, eveniment care va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava.