Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava se confruntă în continuare cu criză de personal, chiar dacă anul trecut au fost deblocate câteva posturi şi i s-a permis să facă angajări. Întrebat, ieri, în conferinţă de presă, despre deficitul de personal, comisarul-şef Adrian Buga, inspectorul-şef al IPJ, a declarat că acesta este de 15,21%. La începutul anului 2018, deficitul a fost de 22%. Ca număr de oameni, asta înseamnă că IPJ Suceava are mai puţin faţă de necesar 150 de agenţi, 59 de ofiţeri şi 5 angajaţi contractuali. Deficitul de personal afectează inclusiv sectorul operativ, dar şeful IPJ afirmă că acest lucru poate fi compensat prin măsuri de eficientizare a muncii şi printr-o disciplină mai fermă.
O temă fierbinte pentru poliţiştii suceveni este numărul mare de accidente rutiere grave, soldate cu morţi şi răniţi, iar criza de personal, reţeaua foarte mare de drumuri – peste 570 de km de drumuri naţionale, peste 1.800 de km de drumuri judeţene şi peste 730 de km de drumuri comunale şi numărul de autovehicule în creştere nu sunt motive de optimism în capacitatea de implementare a măsurilor de prevenţie.
Aproape 250.000 de suceveni deţin permis de conducere auto
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, ieri, în aceeaşi conferinţă de presă, că la data de 13 februarie 2019 parcul auto din judeţul Suceava înregistrează un număr total de 240.324 de vehicule, din care 195.133 sunt înmatriculate pe persoane fizice, iar 45.191 sunt persoane juridice.
Din numărul total al vehiculelor, 183.416 sunt autoturisme, din care 41.268 doar în municipiul Suceava.
Faţă de anul 2017, parcul auto al judeţului Suceava a înregistrat o creştere cu 20.695 de vehicule. Prefectul a mai spus că la Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule, în luna ianuarie 2019 au fost efectuate 5.024 de înmatriculări, din care 2.369 sunt vehicule înmatriculate pentru prima dată în România, iar 2.236 - transcriere auto înmatriculate în România.
„În 2018, numărul operaţiunilor de înmatriculare efectuate este cu peste 60% mai mare faţă de 2017, fiind realizate cu 28.023 mai multe operaţiuni ca în anul precedent. Din totalul vehiculelor înmatriculate în 2018, 1.887 au anul de fabricaţie 2018, iar 40.250 au vechime între 8 şi 15 ani”, a arătat prefectul Adomnicăi.
De asemenea, a spus ea, la Compartimentul Regim permise de conducere, în ianuarie 2019 au fost emise 3.188 de permise de conducere, iar la data de 13 februarie 2019 numărul total al posesorilor de permise de conducere din judeţul Suceava era de 242.642 de persoane.