Un fost consilier local din Straja, care între timp şi-a dat demisia din funcţie, a fost condamnat ieri la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de 4 ani. Vasile Dragoş Pintescu a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de ”folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
Instanţa a mai stabilit ca Pintescu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Straja sau Primăria oraşului Vicovu de Sus, pe o perioada de 80 zile. În plus, el trebuie să achite 1.005.635,828 de lei (diferenţa neachitată), reprezentând fonduri obţinute pe nedrept din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, sumă la care se vor calcula accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.
Trebuie spus că soluţia de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Pentru ce a fost judecat şi condamnat Vasile Dragoş Pintescu
Vasile Dragoş Pintescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava în decembrie 2017. Asta după ce în ianuarie 2017, DNA Suceava a efectuat mai multe percheziţii la Straja, la sediul Primăriei, la locuinţa lui Pintescu, dar şi la sediul Asociaţiei Alpin Straja.
„În perioada 2011-2015, inculpatul Pintescu Vasile Dragoș, în nume propriu și în numele unei asociaţii de crescători de animale, a depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de autorizare plăţi pe suprafaţă, fără ca fermierul solicitant să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate (privind dreptul de utilizare legală a pășunii solicitată la plată, respectiv, asigurarea încărcăturii minime pe pășunat). Prin aceste demersuri, inculpatul Pintescu Vasile Dragoș a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 1.014.253 lei, sumă cu care A.P.I.A. se constituie parte civilă în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus măsuri asiguratorii de sechestru pentru mai multe terenuri ce aparţin lui Vasile Dragoş Pintescu.