Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a declarat că potrivit bugetului pentru 2019, adoptat de Guvern, localităţile vor beneficia de alocări record de fonduri, iar priorităţile pentru acest an vor fi sănătatea, educaţia şi investiţiile publice. Virginel Iordache a spus că pentru anul acesta au fost făcute alocări bugetare care vor onora obligaţiile asumate de România în faţa partenerilor externi, respectiv 2% din PIB pentru apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relaţia cu partenerii NATO şi sumele necesare organizării acţiunilor preşedinţiei rotative a României la Consiliul UE. „De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene are un buget record de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene. Pentru prima dată valoarea produsului intern brut va depăşi suma de 1000 de miliarde de lei, încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare economică. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată”, a explicat senatorul PSD de Suceava. El a mai precizat că pentru 2019 va fi asigurată finanţarea majorării pensiilor şi a salariilor, plata drepturilor şi a indemnizaţiilor sociale şi susţinerea politicilor de stimulare economică, măsuri asumate prin programul de guvernare. „Anul acesta continuă creşterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 lei la 1.265 lei, şi a pensiei minime cu 10%, de la 640 lei la 704 lei. Este asigurată şi majorarea salariului minim garantat în plată în mod diferenţiat, de la 2.080 de lei, faţă de 1.900 lei anul trecut, la 2.350 lei pentru persoanele cu studii superioare şi minimum un an vechime şi la 3.000 de lei pentru persoanele angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcţiilor”, a mai declarat senatorul sucevean.
Iordache: Sumele pentru bugetele locale au crescut cu 19,3% comparativ cu 2018
Virginel Iordache a subliniat că sănătatea va fi o prioritate a actualei guvernări, pentru anul acesta, finanţarea fiind cu 6,1 miliarde mai mare decât sumele cheltuite anul trecut, având în vedere că după majorările salariale din 2018 se impune şi creşterea investiţiilor în unităţiile sanitare. Senatorul PSD de Suceava a mai spus că pentru educaţie au fost alocate cu 47% mai multe fonduri decât anul trecut, de la 21 de miliarde la 30,8 miliarde de lei, banii mergând atât spre investiţii, cât şi spre majorările salariale.
„2019 este anul investiţiilor, pentru care au fost alocate 49,65 de miliarde de lei, adică 4,86% din produsul intern brut, în creştere cu 45% faţă de anul 2018. O alocare importantă este la Ministerul Transporturilor, unde fondurile sunt cu 6 miliarde lei mai mari, adică cu 74,4% în plus faţă de anul 2018”, a spus Virginel Iordache. El a ţinut să sublinieze faptul că bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare record. Astfel, senatorul PSD de Suceava a spus sumele care se distribuie din veniturile bugetului de stat şi din subvenţii sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din 2018, ceea ce reprezintă 61,4% din totalul veniturilor bugetelor locale.