Un bătrân de 75 de ani a fost victima unui accident produs de șoferul unei autoutilitare care a efectuat o manevră de mers înapoi.
Accidentul a avut loc luni dimineață, pe drumul județean DJ 208B, în comuna Siminicea. În jurul orei 10.25, șoferul în vârstă de 26 de ani al unei autoutilitare Ford care efectua manevra de mers cu spatele a acroșat un bătrân, pe care l-a trântit la pământ. În urma impactului, bătrânul a fost grav rănit, la locul accidentului fiind solicitată intervenția unui echipaj al ambulanței. Cadrele medicale i-au făcut victimei manevre de resuscitare, însă din păcate acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate la spital probe de sânge pentru clarificarea alcoolemiei.
Locul în care și-a pierdut viața bătrânul este cunoscut de localnici ca fiind unul periculos, în care un alt bărbat și-a pierdut viața într-un accident, cu ceva timp în urmă. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.