Un tânăr a furat cel puțin două parfumuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei din magazinului Parfums de Sofia din Complexul Comercial Bucovina. Furtul a fost comis în seara zilei de 5 februarie, în jurul orei 18.00, și a fost înregistrat de o cameră de supraveghere. A doua zi dimineață, o angajată a magazinului a sesizat, prin 112, comiterea furtului. Conform poliției, în urma verificării vizuale a produselor expuse pe rafturi, angajata a sesizat lipsa a două parfumuri.
Pe imaginile care surprind furtul se vede cum tânărul se plimbă prin magazin, având în mână un ghiozdan. Acesta se arată interesat de mai multe parfumuri și se uită după angajatele magazinului, așteptând un moment în care acestea nu privesc spre el. Hoțul ia un parfum de pe raft și inițial îl pune mai jos. Se îndepărtează apoi puțin, se asigură din nou că nu este văzut, deschide fermoarul ghiozdanului și bagă bunul în interior. Tânărul nu se panichează și mai rămâne câteva scunde în magazin.
Cele două parfumuri furate valorează fiecare în jur de 500 de lei. Tânărul a știut bine ce fură, vizând parfumuri de la mărci cu renume și din cele de cantitate mai mare.
Parfumurile de acest gen sunt atractive pentru hoți deoarece sunt relativ ușor de furat și pot fi vândute foarte repede pe piața neagră, cu 100-150 de lei, poate chiar și cu mai mult.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Momentul în care tânărul sustrage unul dintre parfumuri poate fi vizionat pe site-ul cotidianului nostru, atașat la acest material.