Un polițist care a accidentat mortal o fetiţă pe trecerea de pietoni, la Fălticeni, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, după ce acordul de recunoaștere a vinovăției pe care acesta îl semnase cu procurorii a căzut definitiv în instanță, atât la Judecătoria Fălticeni, cât și la Curtea de Apel Suceava. Polițistul Andrei Ionuț Ignat spera să scape cu o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspendată sub supraveghere, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției acceptat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, dar respins de judecători.
Judecătorii au întors dosarul la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în vederea continuării urmăririi penale. La începutul lui februarie, aceștia au dispus în cele din urmă trimiterea în judecată a inculpatului.
Nu vrem să emitem judecăți, însă din punctul nostru de vedere pedeapsa convenită între procurorul de caz de la Fălticeni și polițist era blândă. Asta dacă ne raportăm cel puțin la alte tragedii foarte asemănătoare. Sigur că există și varianta ca și judecătorii să stabilească o pedeapsă asemănătoare, însă asta după un proces în care vor fi analizate toate detaliile și circumstanțele cazului.
Un accident cumplit, în care şi-a pierdut viaţa o fetiţă de 12 ani
Cumplitul accident s-a petrecut la finele anului 2017, în a doua zi de Crăciun, în jurul orei 9.30 dimineaţa.
În timp ce conducea un autoturism Opel pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, pe banda a II-a de deplasare, agentul principal Andrei Ignat, din Fălticeni, a surprins şi accidentat o fetiţă de 12 ani, care traversa drumul pe trecerea pentru pietoni. Fetița a traversat din partea stângă spre dreapta faţă de deplasarea maşinii.
Șoferul nu a dat dovadă de conduita preventivă necesară la apropierea de un loc marcat și nu a mai apucat să frâneze.
Fetița era elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" din municipiul Fălticeni, iar impactul a fost mult prea puternic pentru a supraviețui.
Poliţistul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie 0.
Andrei Ignat este din Fălticeni şi lucra la vremea respectivă la Postul de Poliţie Moara, având gradul de agent principal.
În acea zi agentul era în timpul liber, acasă, la Fălticeni, dar a fost sunat şi chemat de urgenţă la serviciu, adică la Secţia Moara, pentru a face parte din echipa operativă, la un eveniment important. Pornit spre Suceava, agentul a provocat cumplitul accident.
Procesul în care va fi judecat inculpatul va începe la Judecătoria Fălticeni. La un prim termen, instanța a admis cererea de prelungire a dreptului de circulație pentru conducătorul auto. În dosar sunt constituite șase părți civile, din familia fetiței care a murit în accident.
Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată, polițistul se bucură de prezumția de nevinovăție.