Un tânăr din comuna Voitinel, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un grav accident, intrând cu maşina pe contrasens, într-un autoturism care se deplasa regulamentar, a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.
Beniamin Rotari a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere, sentinţa finală fiind dată de Curtea de Apel Suceava, care a menţinut sentinţa Judecătoriei Rădăuţi.
Accidentul cu final tragic s-a produs pe 5 ianuarie 2016, pe raza comunei Horodnic de Sus.
Daniel Cazac, în vârstă de 37 de ani, din comuna Frătăuţii Vechi, plecase de acasă cu puţin timp înainte de accident, la volanul unui Fiat Almeea, având-o în dreapta pe sora sa, în vârstă de 35 de ani. Bărbatul avea o serie de probleme de sănătate, iar sora lui era însoţitoarea sa.
Pe drumul comunal care străbate Horodnic de Sus, din sens opus circula un VW cu volan pe partea dreaptă, condus de Beniamin Rotari, în vârstă de 26 de ani la acea vreme, din comuna Voitinel.
Şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Fiat, care se deplasa în mod regulamentar, a rezultat din cercetări. Poliţiștii au reţinut ca factor favorizant al accidentului şi viteza cu care circula tânărul de 26 de ani.
Cele două maşini s-au lovit violent, ambele fiind avariate grav. Bărbatul de 37 de ani a rămas încarcerat în maşină, fiind extras în viaţă de pompierii militari. Din păcate, ulterior, în aceeaşi zi, bărbatul a decedat la Spitalul Judeţean Suceava.
Răniţi în accident au fost şi sora bărbatului care a murit, dar şi şoferul care a pătruns pe contrasens.
Judecătorii au mai dispus anularea permisului de conducere al inculpatului. Părţile vătămate din dosar nu s-au constituit părţi civile în proces.