Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe un tânăr din comuna Stroiești, pe numele căruia este emis un mandat de arestare în lipsă, pentru comiterea faptei de tentativă de omor.
Andrei Grămadă, în vârstă de 28 de ani, era dispărut la data când a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor.
Agresiunea cu urmări grave a plecat de la o altercație de la terasa unei crâșme din Stroiești. La finele lunii noiembrie a anului trecut, inculpatul a avut un conflict cu Nicolae R. Andrei Grămadă a scos un cuțit cu care și-a lovit victima de mai multe ori. Loviturile au fost aplicate în zona toracelui, a feselor, dar și a capului. Victima a ajuns la Spitalul Județean Suceava, cu mai multe plăgi înjunghiate.
După ce medicul legist s-a pronunțat cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale și având în vedere cum a acționat atacatorul, vizând zone vitale, fapta a fost încadrată la tentativă de omor. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin procuror criminalist și de polițiștii judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale. Cum Andrei Grămadă nu a mai fost de găsit, mandatul de arestare pe numele său a fost emis în lipsă.
Recent, la începutul lunii februarie, procurorii au dispus și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru tentativă de omor. Dacă nu va fi identificat, acesta va fi judecat în lipsă. Procesul urmează a începe la Tribunalul Suceava.
Poliția Română a demarat procedura de dare în urmărire a tânărului din Stroiești, publicându-i fotografia și așteptând informații cu privire la locația unde s-ar afla.