Analiza de bilanţ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava arată că pe parcursul anului trecut pe linie de dosare privind fapte de corupţie cea mai frecventă soluţie a fost clasarea. Doar în patru dosare de corupţie procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui număr de opt inculpaţi.
Cifrele contabilizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava arată că în anul 2018 au fost de soluţionat 110 dosare privind reclamaţii de fapte de corupţie, din care au fost soluţionate 39. Dintre cele 39 de dosare, în 25 de dosare soluţionarea a însemnat clasarea. Cu alte cuvinte, din aceste dosare nu s-a concretizat nimic.
În bilanţul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se mai arată că pe parcursul anului trecut au fost pronunţate trei condamnări pentru fapte de corupţie. În nici un dosar nu s-a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Cifrele de faţă fac referire doar la corupţia instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În cazul poliţiştilor sau jandarmilor, de exemplu, procurorii de la acest Parchet au competenţa de a-i cerceta pe subofiţeri.
Rata mică de dosare cu finalitate în instanţă nu este una neapărat surprinzătoare. Şi analizele din anii precedenţi ale Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava reliefau aceeaşi stare de fapt: relativ multe plângeri privind presupuse fapte de corupţie, dar puţine concretizate în anchete penale cu finalitate. Asta nu înseamnă neapărat că structurile nu şi-au făcut treaba, ci mai degrabă că multe din plângerile depuse nu au fost fondate.