Evidenţele Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava cu privire la efectivele de animale din judeţ arată scăderi accentuate la principalele specii crescute pentru consum. Scăderile sunt semnificative la bovine şi ovine, mari la caprine şi foarte mari în cazul porcilor.
În cifre, la finele anului trecut în judeţ ar mai fi fost crescute 115.290 de capete bovine, cu 8.127 mai puţine decât în 2017. Scăderea este de aproximativ 6,5%, mare pentru doar un an de zile.
În cazul oilor, numărul capetelor a scăzut cu peste 20.000, procentul în minus fiind de aproximativ 8%.
În cazul caprelor, scăderea este şi mai abruptă, de peste 2.100 de capete, ceea ce în procente înseamnă în jur de 12%.
Ajungem şi la porcine, unde se poate vorbi de o scădere alarmantă. Datele oficiale arată că într-un an de zile numărul de capete de porci a scăzut cu peste 9.000, la un efectiv de puţin peste 27.000. În cazul porcilor este vorba de o scădere cu peste 30%, efectivele ajungând la puţin peste 18.500. Peste tendinţa ţăranilor de a nu mai creşte porci, în ultimul an a apărut şi panica legată de pesta porcină africană, astfel că mulţi suceveni au preferat să-şi încheia socotelile cu porcii din bătătură.
Dacă ar fi să facem o analiză mai detaliată, pe ultimii douăzeci de ani, se poate observa cum ocupaţia creşterii animalelor în mediul rural a devenit, din una principală, una întâlnită pe ici, pe colo.
Conform datelor statistice oficiale, în 1995, în judeţul Suceava erau înregistrate 183.699 de bovine, faţă de aproximativ 115.000 acum.
De departe, cea mai mare scădere a numărului de animale este la porcine. Conform datelor contabilizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, în 1995 erau crescuţi 124.243 de porci, faţă de nici 20.000 acum.
Explicaţiile scăderii accentuate a numărului de bovine
Doctorul veterinar Petrea Dulgheru, care este fermier în bazinul Dornelor şi cunoaşte bine situaţia din tot judeţul, fiind şi preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, spune că cea mai tristă este scăderea numărului de crescători de vaci, ocupaţie de tradiţie în judeţul nostru.
El a arătat că oamenii sunt total dezamăgiţi de politica de subvenţii, de preţul la carne şi de faptul că vând laptele de vacă cu 60-80 de bani litrul.
O altă problemă este că populaţia rurală este tot mai îmbătrânită, astfel că nu este de aşteptat nimic bun în următorii ani pe această linie. Locul micilor crescători ar fi trebuit să fie luat de fermierii medii şi mari, însă nici aceştia nu o duc prea bine şi nici nu sunt foarte mulţi.
Petrea Dulgheru a declarat că activitatea de creştere a bovinelor se dovedeşte a fi total neprofitabilă în cele mai multe cazuri.
„Statul Român are o politică de subvenţii care descurajează total iniţiativa, care se schimbă aproape de la an la an. O şansă de mai bine ar fi să fie implementat un program de subvenţii care să aibă o valabilitate de măcar 30 de ani. Numai aşa s-ar putea revigora sectorul creşterii animalelor”, este de părere Petrea Dulgheru.
Lipsa forţei de muncă, o altă problemă, mai nouă, dar tot mai acută
Petrea Dulgheru a exemplificat că pe Circumscripţia veterinară Vatra Dornei numărul de bovine a scăzut de la 1.600 de capete la 700.
Fermierii care mai sunt în zona de munte şi cresc animale în ferme medii sau mai mari mai au o problemă care a devenit foarte complicată în ultimii doi-trei ani. Lipsa totală a forţei de muncă. Tinerii refuză să ia în calcul munca în agricultură sau zootehnie.
Dulgheru spune că scăderea numărului de oi, capre şi mai ales de bovine va fi şi mai dramatică în următorii ani.