Trei curse aeriene ale companiei Wizz Air care trebuiau să aterizeze ieri la Iaşi şi Chişinău, în Republica Moldova, au fost redirecţionate către Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Potrivit reprezentanţilor aeroportului sucevean, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ceaţă foarte deasă, zborul Wizz Air dinspre Tel Aviv cu destinaţia Iaşi a aterizat în condiţii de siguranţă la Suceava, la ora 13:24. Avionul avea la bord 83 de pasageri şi trei copii. Tot ieri, cursa aeriană de la Londra - Luton spre aeroportul din Iaşi a fost redirecționată spre Suceava, avionul având la bord 160 de adulți și doi copii. Zborul de la Londra – Luton a aterizat la Suceava la ora 13.55.
Pasagerii celor două zboruri care au fost redirecționate pe aeroportul din Suceava au fost transportați cu autocare către Iași. Avionul care a ajuns de la Londra la Suceava a decolat către Danemarca, pasagerii fiind transportați de la Iași pe Aeroportul "Ștefan cel Mare".
Un alt avion al companiei Wizz Air care a aterizat pentru siguranță la Suceava a fost și cel care a operat cursa Berlin – Chișinău. Tot din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la Chișinău, avionul a ajuns la Suceava având la bord 102 de adulţi şi un copil. Avionul a plecat ulterior, gol, către Roma.