Propunerea de mărire a numărului de curse de pe un traseu de maxi-taxi intrajudeţean, care traversează municipiul Suceava dintr-o parte în alta, care se discută astăzi, în şedinţa Consiliului Judeţean, a stârnit nemulţumirea transportatorului public local – TPL, care spune că astfel se legalizează creşterea numărului de maxi-taxi care le „fură” clienţii din staţii.
Proiectul nr. 12 de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului judeţean, de „actualizare a transportului public de persoane în judeţul Suceava”, cuprinde la articolul 13 creşterea numărului de autovehicule şi a numărului de curse de pe traseul 016 Mitocul Dragomirnei – Dragomirna – Sf. Ilie, care străbate municipiul Suceava.
Modificările au fost introduse în proiect la solicitarea expresă a Primăriei comunei Mitocul Dragomirnei. Printr-o adresă transmisă anul trecut, se arată că sunt 124 de locuitori din Mitocul Dragomirnei care fac naveta la Suceava, iar la controalele efectuate în teren, microbuzele erau foarte încărcate de oameni, media de călători fiind de 35 pe cursă.
Asta în condiţiile în care pe traseul respectiv sunt autorizate trei microbuze, care au în program efectuarea a 23 de curse zilnice.
Modificarea traseului ar duce la autorizarea unui număr de cinci microbuze, care să efectueze 33 de curse zilnic, de la Mitocul Dragomirnei la Sf. Ilie.
Măsura propusă nemulţumeşte profund conducerea TPL Suceava, care consideră că astfel se legalizează creşterea numărului de maxi-taxi care piratează transportul public local, efectuarea traseului până în Sf. Ilie fiind doar un pretext pentru a „fura” călătorii din staţiile din municipiu.
„Dacă nu mă cred cei din Consiliul Judeţean, mă ofer să stau, alături de martori independenţi, la ieşirea din Mitoc, să demonstrez că din cele 23 de curse actuale nici măcar jumătate nu ajung acolo, pentru că microbuzele de maxi-taxi preiau călătorii din Suceava, îi transportă local, apoi întorc sub pod la Iţcani şi o iau de la capăt. Aş vrea să văd un studiu serios, care să îmi indice câţi călători din Mitocul Dragomirnei merg zilnic la Sf. Ilie şi de ce, încât să fie necesare 33 de curse zilnice pe acest traseu, când în perioada industrială a Sucevei, când mulţi de acolo lucrau în oraş, trei autobuze erau suficiente pentru a le asigura naveta”, a spus Darie Romaniuc, directorul TPL Suceava.
Conducerea societăţii de transport public local a transmis Consiliului Judeţean şi o adresă oficială de protest, amintind de discuţiile aprinse de anul trecut vizavi de piratarea traseelor TPL din Suceava, de către o parte din microbuzele de maxi-taxi autorizate pe trasee intrajudeţene, care opresc în toate staţiile din oraş, preluând călătorii care merg doar local, sub pretextul că asigură deplasarea dintr-o localitate în alta.
O posibilă soluţie la problema semnalată de TPL în numeroase rânduri ar fi ca autorizarea traseelor intrajudeţene, precum cea Mitocul Dragomirnei – Sf. Ilie, să fie făcută doar până într-una din staţiile din municipiul Suceava, de unde călătorii îşi pot continua deplasarea cu transportul public local.
Dacă traseele respective nu ar mai tranzita municipiul dintr-un capăt în altul, posibilitatea de a fi „piratate” cu acte legale traseele TPL nu ar mai exista.