Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) şi firma Egger România continuă colaborarea şi în acest an academic.
Proiectul demarat este orientat spre dezvoltarea aptitudinilor şi a competenţelor pe care trebuie să le dobândească absolvenţii de studii superioare, pentru facilitarea pe piaţa muncii, prin susţinerea unui curs de limba germană.
„Cursul de limbă germană se organizează pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, cu un număr de 84 de ore de curs pe parcursul întregului an universitar 2018-2019. Ne dorim continuarea acestui proiect pentru cel puţin 3 motive: învăţarea limbii germane presupune însuşirea anumitor abilităţi, prin care studenţii şi absolvenţii îşi pot spori calitatea vieţii personale şi profesionale; limba germană este cea de-a doua limbă ca importanţă în lumea ştiinţei, ocupă locul trei în lume prin contribuţia sa la cercetare şi dezvoltare, iar al treilea motiv este posibilitatea de a găsi mult mai uşor un loc de muncă într-o companie ce acţionează global. Universitatea pune la dispoziţia proiectului comun spaţiile de învăţământ, materialele necesare şi profesorul specializat, asigură promovarea cursurilor în rândul beneficiarilor studenţi şi se va ocupa de buna organizare a cursurilor, iar Egger România pune la dispoziţia universităţii fondurile necesare derulării acestui proiect”, declară prof. univ. dr. Carmen Nastase, decan FSEAP.
La rândul său,Daniela Ungureanu, director Resurse Umane Divizia Est România, a menţionat că Egger colaborează cu USV de peste 10 ani,motiv pentru care compania şi-a propus intensificarea acestei cooperări.
„Acest proiect a fost început pe parcursul anului universitar 2017-2018, iar compania noastră şi-a exprimat interesul de a continua şi susţine financiar cursul de limbă germană şi în anul universitar 2018-2019, cu o frecvenţă de 2 ore pe săptămână, pentru studenţii din cadrul USV, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică”, a mai adăugat Ungureanu. Anul trecut, cei mai buni şase studenţi au fost premiaţi cu vouchere în valoare de 200 euro, recompensă pe care o vor primi şi cursanţii din acest an.
De asemenea, compania va organiza şi o vizită la fabrică pentru a permite cunoaşterea mediului de lucru de la Egger şi înţelegerea valorilor companiei.
„Organizăm constant şedinţe de analiză, faţă în faţă, studenţi, profesori din cadrul Universităţii din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publicăşi noi, cei de la Egger, pentru îmbunătăţirea continuă a acestei colaborări. Ascultăm opiniile celor implicaţi pentru a putea găsi împreună cele mai bune pârghii de dezvoltare a acestui program”, a mai arătat Daniela Ungureanu.