Copiii de la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuți au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, în sala mare din incinta instituției, unde au organizat o serbare la care copiii (de la fiecare căsuță), împreună cu educatoarele, au prezentat un scurt program adecvat momentului „de cinstire şi îmbogăţire a valorilor poporului român şi totodată de recunoştinţă pentru împlinirea a 160 de ani de la unirea celor două principate: Moldova şi Ţara Românească”. Printre activitățile culturale desfășurate pe 24 ianuarie de copiii de la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuți se numără o scenetă cu Moş Ion Roată şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un recital de versuri şi un colaj de cântece, precum şi „Hora Unirii”, horă în care s-au prins de mâini copii și educatori deopotrivă.
,,Bogăţiile moştenite”
Cu mare emoție, copiii de la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuți au marcat 169 de ani de la nașterea celui care „a exprimat cel mai profund şi complex sufletul românesc, lăsându-ne amintirea unei neprețuite existențe și mesaje cu o rezonanță și de o actualitate incontestabilă, transpuse în opera sa, poetul Mihai Eminescu”. Copiii, împreună cu educatorii lor, au dorit să valorifice ,,bogăţiile moştenite”, organizând pe 13 ianuarie 2019 o serbare, în sala mare din incinta instituției, într-un mod aparte. Copiii și educatoarele au avut libertatea să pregătească câte un scurt program în memoria marelui poet.
Programul serbării a cuprins activităţi dintre cele mai diverse: de la note biografice prezentate cu acurateţe, până la scenete şi recital de romanţe eminesciene, iar pentru evaluarea calităţii pregătirii şi premiere a fost delegat un juriu, având ca membri câte un reprezentant al fiecărei „căsuţe” şi părintele director al aşezământului de copii, Iustin Tănase. Marţi, pe 15 ianuarie, copiii de la așezământ au participat și la activitatea culturală organizată la Casa de Cultură Rădăuţi, aducându-i un omagiu celui care „ne-a învăţat să apreciem minunăţiile ce ne înconjoară şi ne-a determinat să privim dincolo de material”. Maica Ecaterina, psihologul aşezământului de copii de la Rădăuți, a spus: „nădăjduim că preţuirea <slovei>marelui poet va dăinui și că <aducerile aminte îl vor troieni cu drag>cât va fi suflare românească pe aceste vechi plaiuri, întrucât, înainte de orice altă bogăţie literară, Eminescu, prin multitudinea referințelor asupra societăţii și problemelor ei, <a purtat o luptă>pentru idealul unității românilor”.