Proprietarii unei gospodării din municipiul Câmpulung Moldovenesc s-au trezit de două ori, în interval de un an de zile, cu două autovehicule în curtea lor, după ce şoferii acestora au pierdut controlul direcţiei, iar vehiculele au sărit peste balustrada de protecţie a drumului. În ambele cazuri poliţiştii au constatat că cei aflaţi la volan erau sub influenţa alcoolului.
Mastodontul de zeci de tone a trecut peste balustrada de protecţie şi s-a oprit în curtea gospodăriei
Un tir scăpat de sub control a plonjat miercuri după-amiază în curtea unei case, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Vama. Accidentul s-a petrecut într-o curbă periculoasă spre stânga, semnalizată cu indicatoare rutiere, după ce şoferul, un bărbat de 55 de ani din municipiul Bucureşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Tirul a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecţie, respectiv cu un gard metalic pe care l-a rupt şi l-a proiectat într-un autoturism marca Audi, care era parcat regulamentar în afara părţii carosabile. După acest impact, tirul a fost proiectat peste pârâul cu protecţie din ziduri betonate şi a căzut pe o terasă din curtea gospodăriei, producând doar pagube materiale. Șoferul a scăpat fără leziuni, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că avea o concentraţie de 0,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, sub limita de 0,40 mg/l, pentru care se întocmeşte dosar penal. Poliţiştii au ridicat din interiorul camionului aparatul tahograf digital, pentru stabilirea perioadelor de conducere şi a celor de odihnă. Șoferul a fost sancţionat contravenţional pentru neadaptarea vitezei în curbă şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, acestuia fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. El urmează de asemenea să suporte şi pagubele create proprietarilor în urma accidentului.
În urmă cu un an, un şofer băut a făcut cu maşina un salt de peste zece metri şi a ajuns pe aceeaşi terasă din Câmpulung Moldovenesc
Proprietarii locuinţei şi ai barului cu terasă de la aceeaşi adresă au mai avut surpriza de a se trezi cu un autoturism în curtea lor, în urmă cu mai puţin de un an. În seara zilei de 12 februarie a anului trecut, un autoturism scăpat de sub control de un şofer aflat sub influenţa alcoolului a fost proiectat peste gardul gospodăriei şi a plonjat pe aceeaşi terasă. În urma saltului de circa 10 metri prin aer şi a coliziunii ce a urmat, şoferul a fost rănit. Protagonistul accidentului produs atunci a fost un localnic de 69 de ani, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, care circula grăbit dinspre Suceava spre Vatra Dornei. El nu a adaptat viteza în aceeaşi curbă periculoasă la stânga, a părăsit şoseaua distrugând parapetul de protecţie de pe partea dreaptă, după care a plonjat peste zidul de beton în curtea locuinţei. În urma saltului de peste 10 metri, autoturismul a aterizat pe terasa barului, intrând în coliziune cu pereţii celor două imobile din curte, fiind la rândul său grav avariat. Doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie accidentat, terasa barului fiind închisă pe timp de iarnă. În urma unui apel la 112, la locul accidentului a fost solicitat un echipaj al ambulanţei, care l-a transportat pe bărbat la spital, unde acesta a fost diagnosticat cu traumatism toracic uşor şi a primit îngrijiri medicale. Poliţiştii care au făcut cercetări la locul accidentului l-au testat pe cel aflat la volan cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul este cercetat în continuare într-un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, el urmând a suporta pagubele produse proprietarilor.