Cel mai mare dezvoltator de apartamente din ţară este statul, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). De la înfiinţare, Agenţia a construit 34.176 de apartamente pentru tineri destinate închirierii, din care în 2018 au fost finalizate 406 apartamente, conform unei analize realizate de economica.net.
Din cele 34.000 de locuinţe pentru tineri destinate închirierii care au fost finalizate la nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) din 2001 până la finele lui 2018, un număr de 1.032 de apartamente sunt în judeţul Suceava.
Comparativ, în Buzău, în acelaşi interval de timp au fost realizate doar 262 de locuinţe, în Argeş - 389, în Alba - 399, Sălaj – 338, Vâlcea – 490.
În acelaşi interval de timp, în judeţele învecinate au fost date în folosinţă 941 de apartamente la Botoşani, la Iaşi – 1.279, la Bistriţa-Năsăud – 1.216, în Harghita – 840, iar în Maramureş – 601.
Cele mai multe locuinţe ANL finalizate în această perioadă, din zona Moldovei, sunt la Neamţ – 1.560, care se află pe locul III la nivel naţional, ca număr de investiţii în locuinţe pentru tineri, prin ANL.
Cele mai multe locuinţe ANL au fost construite în Bucureşti - 2.440 de apartamente, în vreme ce pe locul doi se află judeţul Constanta, unde în ultimii 18 ani au fost construite 1.680 de locuinţe de închiriat pentru tineri.