Un bărbat care era dat în urmărire generală de mai bine de trei ani de zile, fiind condamnat definitiv pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost prins, miercuri, la Șcheia, într-o casă din comunitatea locală de romi. Florin Vasile Pleșca, din Frătăuții Noi, a fost plecat mulți ani de zile în Anglia și recent a revenit în România, însă nu acasă, la Frătăuți, ci la Șcheia. În urma exploatării unor informații de către polițiștii de la Secția Rurală Gălănești, miercuri s-a format o echipă operativă, care s-a deplasat la Șcheia, însoțită de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Florin Vasile Pleșca a fost găsit și ridicat de către polițiști. În aceeași zi el a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani, unde urmează a-și executa pedeapsa.
Având în vedere că era dat în urmărire de mai bine de trei ani, Pleșca era unul dintre cei mai vechi urmăriți general. În privința faptei, bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Judecătoria Rădăuți i-a stabilit o pedeapsă de 11 luni de închisoare, sentința rămânând definitivă la Curtea de Apel Suceava în decembrie 2015.