Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului de Ordine Publică a oprit miercuri după-amiază, pe un drum comunal din comuna Moara, un autoturism care se deplasa haotic, având un mers sinuos pe drum. Polițiștii au constatat că cel de la volan, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comună, avea halenă alcoolică și i-au cerut documentele, odată cu solicitarea de a sufla în aparatul etilotest. În urma testării, rezultatul înregistrat de aparat a fost 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge.
Pe numele bărbatului de 35 de ani a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.