Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu atrage atenţia că sub actuala guvernare PSD România riscă să piardă fondurile europene pe care le are la dispoziţie. Bogdan Gheorghiu a arătat că ţările din Uniunea Europeană care încalcă regulile statului de drept vor avea fondurile europene blocate, dar vor fi obligate să facă plăţile către beneficiari în proiectele europene deja angajate. El a explicat că această prevedere apare într-un proiect de regulament al Comisiei Europene care va fi dezbătut de Parlamentul European. De asemenea, deputatul liberal a spus că tot Parlamentul European va vota joi raportul privind acest draft de proiect. „Pentru ţara noastră, prevederea e de maxim interes, pentru că Guvernul PSD a fost deseori criticat atât în documentele oficiale ale Comisiei Europene, raportul MCV, cât și în cele ale Consiliului Europei, rapoartele Comisiei de la Veneţia. Dacă acest lucru va fi adoptat, PSD va sacrifica România pentru a-i salva pe Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, dar va îngropa economic definitiv regiunea Moldovei și judeţul Suceava, care au supravieţuit în ultimii ani datorită fondurilor europene”, a spus Bogdan Gheorghiu. El a amintit că regiunea Moldovei, care reprezintă 20% din populaţia României, a primit în 2018 doar aproximativ 2% din bugetul Ministerului Transporturilor.
În aceste condiţii, deputatul PNL de Suceava i-a invitat pe primarii PSD din judeţul Suceava să recitească cu mare atenţie programul de guvernare al PSD din 2016 pentru a observa ce s-a promis și ce s-a realizat pentru regiunea Moldovei și pentru judeţ.