Preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”, situată la ieşirea din Suceava spre Ipoteşti, şi elevii de la Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou” l-au sărbătorit ieri, 15 ianuarie, pe poetul naţional Mihai Eminescu, în cadrul acţiunii intitulate „De ziua ta, Mărite Eminescu…”.
Ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, este un eveniment important pentru poporul român, întrucât în această zi s-a născut geniul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, după cum le-au explicat educatoarele celor mici. Preşcolarii, dar şi şcolarii l-au sărbătorit pe "Luceafărul poeziei româneşti" printr-un moment artistic organizat în cadrul instituţiei, care a debutat cu intonarea Imnului lui Mihai Eminescu. Copiii au pregătit diferite materiale specifice evenimentului, au recitat poezii şi cântece din opera marelui poet, au realizat desene cu chipul lui Eminescu.
“Poetul nepereche”, aşa cum a mai fost numit Mihai Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română, iubit enorm de copii încă de la vârsta preşcolară, a fost sărbătorit, la cel de-al 169-lea an de la naşterea sa, de prichindeii care încă nu ştiu să citească, dar ascultă cu drag poeziile semnate de marele poet. „Lirica eminesciană esenţializează frumosul din spiritul românesc într-un cântec expus pe alese rime, iar noi, cadrele didactice din unitate, păstrăm vie prezenţa poetului şi le-o insuflăm şi copiilor totodată, sărbătorindu-l în fiecare an cu emoţie şi bucurie”, ne-a spus directoarea grădiniţei, profesoara Maria Doncean.