Amintiri din Comunism

În anul de graţie 1967, când tovarăşul Nicolae Ceauşescu era de doi ani secretar general al PCR, rebotezat de el din PMR, cu numărul congreselor începând din 1921, cu încă mulţi cominternişti de altă naţionalitate alături, trăiam din plin scurta perioadă de liberalizare. Poporul nostru inteligent chiar îl iubea pe acel încă tânăr comunist, un fel de Kennedy al nostru. Crâşmele, elegante în Suceava ca la Paris, aveau toate sortimentele de băuturi autohtone şi străine. Mâncare pe alese, salamuri de firmă, italian, rusesc, de Sibiu şi alte soiuri româneşti, costiţă afumată, muşchi filé şi ţigănesc, slănină afumată şi cu boia, parizerul pentru săraci, krakauer pentru toţi, roţi cât roata de la roabe de caşcaval şi şvaiţer etc. Ţigările erau la alegere, după pungă: Kent, care va deveni valută naţională, Pall Mall, Marlboro, Royale, Favorit, Aroma, Carpaţi şi Naţionale pentru mujici. Eu, cu ani în urmă, am început cu Naţionale. În 1967 continua războiul din Vietnam şi se desfăşura, în exact 6 zile, războiul israelienilor cu arabii. Luaţi prin surprindere, egiptenii au pierdut aviaţia, artileria şi majoritatea tancurilor. Evreii erau antrenaţi de ofiţeri care făcuseră războiul în Europa sau care se antrenaseră singuri, ca Moshe Dayan, cel cu „potlogul” la ochi, ca amiralul Nelson. Este evident că experienţa din Europa le-a prins bine. Foloseau şi armament adunat în general din Germania învinsă. Stalin a fost de acord la ONU cu formarea a două state: cel israelian şi cel palestinian. Dar arabii din jur au respins rezoluţia ONU şi au atacat noul stat israelian, proclamat în mai 1948. Au fost înfrânţi, evident, şi au barat astfel formarea statului palestinian. Iordania a ocupat actuala Cisiordanie, iar Egiptul fâşia Gaza. A trecut timpul şi israelienii au mai învins Egiptul în 1956, retrăgându-se doar la ordinul preşedintelui Eisenhower, ca şi Franţa şi Anglia. Fostul general era ascultat de toţi atunci, mai puţin, fireşte, de comuniştii din lume. Dar israelienii au mai făcut un război, în 1967, şi i-au învins iarăşi, cum am amintit, pe arabi, fiind conduşi de generalul Dayan. S-a mai ivit o ocazie de a se forma statul palestinian, votat în hotărârea ONU din 1947. Prim-ministrul Golda Meir a făcut celebra ei propunere: teritoriile ocupate în schimbul păcii. Arabii au refuzat din nou şi după alte războaie palestinienii au rămas până azi fără un stat. A încercat să-l creeze Sadat, prin recunoaşterea Israelului, dar n-a reuşit. A încercat premierul israelian Rabin, în convorbirile din SUA cu Arafat, dar la puţin timp a fost ucis de un extremist evreu, oarecum sub ochii agenţilor de pază. S-a mai încercat o dată, prin medierea preşedintelui Clinton, dar totul a eşuat, ulterior Casa Albă a angajat o stagiară, Monica Lewinsky, care l-a ademenit pe Bill cel afemeiat, unii spunând că a fost trimisă de un serviciu secret.

Anul 1967 a fost, în fond, un an normal, în care eu am avut de dus multe bătălii pentru a evita plecarea la ţară, ca profesor, conform repartiţiei pe care am rupt-o şi aruncat-o. Plecat de 12 ani din satul Costâna, mă îngrozea ideea să ajung undeva unde să fac baie în ciubăr, cum i-am spus unui coleg de şcoală elementară, care fără multe studii stătea foarte elegant în oraş. Chiar şi foarte mulţi ţărani tineri, deveniţi muncitori, locuiau în blocuri. Glodul, ciubărul, colhozul, munca culturală a cadrelor didactice erau pentru mine de neacceptat. Şi le-am evitat, până la urmă. Se puteau evita şi atunci legile, noi le-am făcut, noi le aplicăm sau nu, preciza tovarăşul secretar al comitetului judeţean. Partidul conduce. În acel an, România socialistă a făcut doi paşi de politică externă: stabilirea de relaţii diplomatice cu RFG, deşi atunci numai URSS luase această măsură politică, şi menţinerea relaţiilor diplomatice cu Israelul, după Războiul de 6 zile (în fond, în 6 zile şi Creatorul a făcut lumea şi toate celelalte). URSS şi celelalte ţări socialiste mari au rupt relaţiile diplomatice cu o ţară, e adevărat, mică teritorial, care a dus un război de agresiune, ziceau ei. Israelul a răspuns că războiul era preventiv, mai ales după închiderea Strâmtorii Tiran din Marea Roşie de către Egipt. Israelienii au făcut ce au făcut și au blocat Canalul de Suez până prin 1974, după războiul preventiv al egiptenilor şi sirienilor, pierdut şi el de arabi, deşi preşedintele Nixon l-a pregătit cu preşedintele Egiptului şi chiar cu Israelul, pentru a debloca canalul. America şi Europa duceau petrolul saudit pe la Capul Bunei Speranţe din Africa de Sud. Preţul era enorm. Nixon dorea ca Egiptul să câştige practic războiul, oprindu-se. evident, în Podişul Sinai. De aceea a amânat trimiterea de armament în Israelul rămas fără muniţii şi avioane, dar cu bombe atomice. Comanda au luat-o într-o seară Henry Kissinger şi alţi politicieni, preşedintele dormind precum Hitler la 6 iunie 1944, şi au format un pod aerian din America via Anglia şi Spania spre Israel. Așa s-a terminat și acest război, o jucărie față de cele mondiale din Europa, sau cele de 100 și 30 de ani, tot de pe bătrânul nostru continent, așa-zis civilizat. Care civilizat? Cu războaie religioase, cruciade, inchiziție etc. Până a venit cetățeanul Maximilien Robespierre și a declanșat marea revoluție din Franța. Un alt cetățean, Guillotin, a inventat aparatul ce-i poartă numele, care a funcționat în Franța până în 1977.