Un incendiu violent, izbucnit în toiul nopţii într-o anexă a unei gospodării din satul Buda, comuna Râșca, s-a extins rapid la întreaga gospodărie, cu pagube mari pentru proprietari.
Focul a fost anunţat de un vecin, care în jurul orei 03.00 a văzut flăcările izbucnind dintr-o anexă și a dat alarma la 112. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Râșca, cu patru autospeciale. Flăcările izbucniseră din zona unei anexe gospodărești și s-au extins cu repeziciune la toate construcţiile din jur. Din cauza orei târzii, dar și a construcţiilor în cea mai mare parte din lemn, flăcările, favorizate de vântul puternic, au cuprins cu repeziciune întreaga gospodărie. La sosirea echipajelor ardeau generalizat acoperișul casei și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.
Focul a distrus fânăria și grajdul pentru animale, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, bucătăria anexă de unde a izbucnit incendiul, acoperișul casei pe 100 de metri pătraţi, afectând grav și pereţii locuinţei, bunuri casnice, mobilier, tâmplărie, 5 tone de lemne de foc și câteva tone de furaje, valoarea pagubelor depășind 50.000 de lei. După 4 ore de intervenţie incendiul a fost lichidat. Poliţiștii au stabilit că în cursul zilei de joi, soţia proprietarului, în vârstă de 67 de ani, a făcut foc într-un cuptor cu lemne, amplasat în bucătăria anexă a casei, unde a copt pâine. Pompierii au stabilit astfel că focul a izbucnit prin efect termic, de la coșul de fum supraîncălzit și neizolat faţă de materialele combustibile din jurul său. Din fericire nu s-au înregistrat victime și în timpul intervenţiei au fost salvate din grajd două vaci, un cal, un porc și 20 de păsări de curte. Gospodăria nu avea încheiată nici o poliţă de asigurare, pagubele fiind suportate de proprietari.