Ultimele materiale publicate în cotidianul „Monitorul de Suceava” despre lipsa de reacţie a poliţiştilor suceveni în cazul furturilor pe bandă rulantă din casele oamenilor de afaceri, în special ale celor care locuiesc în cartierul Burdujeni, a produs rezonanţă în rândul anchetatorilor.
Principala mutare este aceea că dosarul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, asta după ce de circa 9 luni dosarul a stat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Practic, în cele aproximativ 9 luni nu s-a întâmplat nimic notabil, iar praful se aşternea tot mai gros pe dosar, asta în timp ce spargerile continuau ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mai mult, ultima acţiune, de luni, 7 ianuarie, când oamenii legii au descins la locuinţele a doi dintre suspecţie, s-a dovedit un lamentabil eşec.
Practic, la percheziţiile efectuate la domiciliile a doi dintre cei bănuiţi de furturile care au vizat casele oamenilor de afaceri nu s-a găsit nimic incriminatoriu, astfel încât poliţiştii i-au salutat pe suspecţi şi le-au urat o zi bună.
Nici nu este de mirare că nu s-a găsit nici o dovadă despre implicarea în furturi, de vreme ce de la ultima spargere, la locuinţa de pe Gheorghe Doja a administratorului unei şcoli de şoferi din Suceava, trecuseră mai bine de 36 de ore. Timp suficient pentru a trimite şi valorifica bijuteriile şi celelalte bunuri chiar şi la Kiev.
Articolele din „Monitorul de Suceava” au fost analizate şi de cadrele de conducere din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava şi chiar dacă nu a existat nici o reacţie oficială, se pare că şi în această instituţie s-au mişcat lucrurile.
Rămâne de văzut care vor fi rezultatele în perioada următoare, mai ales că suspecţii sunt cunoscuţi, iar unul dintre complicii lor, aflat în arest şi trimis deja în judecată pentru un furt comis în noaptea de 20 iulie 2018, a oferit date concrete despre implicarea acestora. În plus, cu bazaristul de la care anul trecut au furat 80.000 de euro hoţii au ajuns deja la o înţelegere şi i-ar fi returnat o parte din bani, circa 15.000 de euro, plus un autovehicul marca BMW.
Cu alte cuvinte, şi în acest caz se ştie despre cine este vorba, aşa încât există suficient de multe date pentru a face conexiunile necesare anihilării grupării care îi terorizează pe oamenii de afaceri suceveni încă din prima parte a anului trecut.
Ca o paranteză, trebuie spus că în afara unui furt de la un avocat care locuieşte în cartierul Zamca şi a altuia care a vizat locuinţa unui om de afaceri de pe Serpentine, toate celelalte spargeri s-au dat în cartierul Burdujeni. Şi acesta poate fi un indiciu pentru anchetă şi despre o posibilă protecţie oferită hoţilor de unii poliţişti care îşi desfăşoară activitatea la Secţia Burdujeni.
De altfel, există zvonuri că unii afacerişti ar da chiar o taxă de protecţie pentru a se asigura că nu vor fi călcaţi de hoţi, taxă de protecţie care ajunge la o anumită persoană cu putere de decizie. Sunt informaţii care dacă se adeveresc sunt extrem de grave şi care nu pot fi tolerate pentru a avea un climat de siguranţă.